Ducele şi Ducesa de Sussex au sosit în Australia pentru o vizită de patru zile în cadrul căreia vor combina vizite în scop caritabil cu angajamente private, cu caracter comercial, anunţă BBC.

Cuplul – care nu mai îndeplineşte funcţii regale şi se află în vizită în calitate privată – se va întâlni cu pacienţi şi personal medical la un spital de copii, cu veterani militari şi familiile acestora, precum şi cu supravieţuitori ai violenţei domestice.

Programul reflectă, de asemenea, aspectul comercial al călătoriei, prinţul Harry urmând să ţină un discurs la un summit unde biletele costă până la 2.400 de dolari australieni (1.260 de lire sterline) de persoană.

Meghan va purta o „conversaţie faţă în faţă” la un „weekend al fetelor” rezervat exclusiv femeilor, organizat la Sydney de producătorii podcastului Her Best Life. Nu este clar cât sunt plătiţi prinţul Harry şi Meghan pentru evenimentele comerciale.

Cuplul a aterizat la aeroportul din Melbourne marţi, în jurul orei 06:30 (luni, ora 21:30 BST), cu un zbor comercial al companiei Qantas din Los Angeles.

Este prima vizită a lui Harry şi Meghan în Australia din 2018, când au petrecut aproximativ nouă zile în ţară, ca parte a unui turneu intens, la doar câteva luni după căsătorie.

După ce s-au retras din funcţiile regale în ianuarie 2020 şi au renunţat la titlurile de Alteţă Regală (HRH), prinţul Harry şi Meghan efectuează această vizită în calitate de cetăţeni obişnuiţi şi afirmă că deplasarea este finanţată din fonduri private.

Totuşi, există întrebări cu privire la faptul dacă contribuabilii australieni suportă o parte din costurile legate de asigurarea securităţii pe durata vizitei.

Share.
Exit mobile version