Ilie Bolojan a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război. „Astăzi, când războiul a revenit în Europa, chiar aproape de granițele noastre, este cu atât mai important să le arătăm veteranilor respectul și recunoștința pe care le merită”, a declarat președintele interimar.

„Cu recunoștință marcăm astăzi Ziua Veteranilor de Război, cei care, prin curajul lor pe câmpul de luptă, au devenit simboluri ale conștiinței naționale. Răniți sau căzuți pentru apărarea independenței și integrității țării, veteranii s-au sacrificat pentru ca noi să trăim astăzi în libertate și să construim o Românie parte din familia europeană și euroatlantică. Sacrificiul și moștenirea lor nu trebuie uitate. Avem datoria de a le păstra vie amintirea și de a-i face cunoscuți noilor generații, ca exemple de devotament față de valorile care ne unesc”, a afirmat Ilie Bolojan, potrivit Administrației Prezidențiale.

Șeful interimar al statului a adăugat că „în cele mai grele momente ale istoriei noastre, România s-a sprijinit pe oameni care, cu demnitate, au pus binele țării mai presus de ei înșiși”.

„Astăzi, când războiul a revenit în Europa, chiar aproape de granițele noastre, este cu atât mai important să le arătăm veteranilor respectul și recunoștința pe care le merită. Salut inițiativele Ministerului Apărării Naționale dedicate veteranilor, în țară și în străinătate, și vă îndemn pe toți să cinstiți memoria celor care au scris, cu sacrificiul lor, istoria României”, a completat el.

Ilie Bolojan le-a mulțumit veteranilor pentru curajul și dăruirea cu care au servit țara.

„România vă este și vă va fi mereu recunoscătoare. Cinste eroilor noștri!”, a conchis el.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version