Președintele interimar Ilie Bolojan a spus miercuri seară, după întrevederea cu președintele francez Emmanuel Macron, că prezența militară a Franței în România va fi consolidată în perioada următoare.

„Suntem la finalul unei perioade, sper să continue, în care țara noastră, România a avut o situație bună, în care am fost o țară în siguranță, nu doar noi, ci pe continentul european, am fost o țară care ne-am dezvoltat. Dar aceste două condiții de bază, siguranța și dezvoltarea, au fost în principal efectul apartenenței la două structuri, NATO și UE”, a spus Bolojan.

„Datorită NATO, România a fost o țară sigură, în care s-a putut investi, oamenii au avut liniște. Acest lucru s-a datorat protecției asigurate de cea mai importantă forță din NATO, SUA, iar dezvoltarea ne a fost asigurată de apartenanța la UE. Asta a însemnat libera circulație, a însemnat investiții, bani europeni. Cele două au însemnat, de fapt, o comunitate de valori în care am fost cu toții, lucru pe care ni-l dorium în continuare”, a adăugat el, explicând contextul întâlnirii de la Paris.

„Am avut o primă întâlnire bilaterală cu președintele Macron, are a fost o întâlnire foarte bună. Ne-am asigurat încă o dată că, așa cum Franța a fost alături de România, și astăzi rămâne alături de noi, am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța, am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenței militare franceze în România la solicitarea țării noastre, avem un contingent important francez care contribuie alături de celelalte state la securitatea țării noastre, am confirmat că această prezență va fi consolidtată în perioada următoare”, a spus Bolojan.

Cei doi lideri au discutat și despre continuarea cooperării în zona economică, în industria de apărare, „având în vedere nu doar necesitățile regionale, dar și posibilitatea ca această industrie să fie un pol de dezvoltare în România în anii următori”, conform președintelui interimar.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version