Prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat, miercuri, 12 noiembrie, prioritățile economice și de securitate ale Guvernului României, la reuniunea cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ai Comisiei Europene, organizată în contextul Președinției daneze a Consiliului UE, conform unui comunicat de presă. 

Premierul a felicitat Danemarca pentru modul în care gestionează președinția rotativă și pentru accentul pus pe două direcții importante la nivel european: securitatea și apărarea, respectiv dezvoltarea economică și competitivitatea.

Obiective economice: stabilitate fiscală și investiții prin PNRR

Ilie Bolojan a explicat că Guvernul își propune să readucă România într-un cadru fiscal stabil, pentru a asigura dezvoltarea durabilă a economiei.

„Punem accent pe măsurile de reducere a deficitului bugetar și pe implementarea PNRR revizuit, care va finanța proiecte în infrastructură, sănătate, digitalizare, energie verde și modernizarea administrației”, a spus premierul.

El a adăugat că Executivul continuă reformele din administrație pentru a face statul mai eficient și mai aproape de cetățeni.

Securitate și apărare: modernizarea armatei și relansarea industriei de apărare

Pe partea de securitate, Guvernul își propune modernizarea armatei și relansarea industriei românești de apărare, folosind inclusiv fondurile disponibile prin programul european SAFE.

„România investește în industria națională de apărare, prin transfer de tehnologie și dezvoltarea infrastructurii civilo-militare”, se arată în comunicatul Guvernului.
Premierul a subliniat și importanța securității la Marea Neagră, mai ales în contextul războiului din Ucraina.

„Adoptarea Strategiei UE pentru Marea Neagră este un mesaj politic puternic privind importanța acestei regiuni”, a spus Ilie Bolojan.
Potrivit comunicatului, România va continua să sprijine Ucraina, inclusiv prin eforturi diplomatice pentru obținerea unei păci durabile și juste.

Sprijin pentru extinderea Uniunii Europene

Premierul Ilie Bolojan a amintit că România susține procesul de extindere al Uniunii Europene.

„Ne dorim ca Republica Moldova și Ucraina să poată începe cât mai curând negocierile de aderare la UE”, a declarat Bolojan, în contextul lansării Pachetului de Extindere 2025 de către Comisia Europeană.

„Procesul de decarbonizare trebuie să fie flexibil, astfel încât să nu afecteze companiile și cetățenii”, a mai transmis Executivul.

Un ultim punct în ședința de mierucuri, 12 noiembrie, a vizat aderarea la OCDE, Prim-ministrul mulțumind statelor membre pentru sprijinul constant în atingerea obiectivului României de aderare în anul 2026.

Editor : Andreea Dobra

Share.
Exit mobile version