Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că guvernul nu intenționează să majoreze alte taxe pentru companii. „Trebuie să ne axăm pe scăderea cheltuielilor, pe reformele pe care vrem să le facem”, a spus acesta. În același timp, șeful Executivului a exclus o posibilă recesiune anul viitor.

„Nu intenționăm să creștem taxe pentru companii. Trebuie să ne axăm pe scăderea cheltuielilor, pe reformele pe care vrem să le facem și să aducem politici care să ne asigure dezvoltarea, în domeniul energiei de exemplu, în industria alimentară sau cea care ține de îngrăsămintelor chimice, sau gazele prin exploatarea pe care o vom avea din 2027 în Marea Neagră”, a spus premierul Ilie Bolojan.

Întrebat despre o posibilă recesiune, premierul a răspuns: „Estimez că nu ar trebuie să avem o recesiune anul următor. Creșterea de TVA trebuie să încetinească și să înceapă din primele luni ale anului viitor scăderea TVA”. 

Ulterior, el a revenit asupra declarației: „Înțeleg că am spus scădere de TVA, mă refeream la scădere de inflație de anul viitor”. 

Într-o intervenție la Digi24, Și ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a explicat că Executivul nu are în plan nicio nouă creștere de taxe pentru români, inclusiv o nouă creștere a TVA.

„Am explicat foarte clar imediat după adoptarea pachetului 1 și 2. S-au făcut speculații în spațiul public legate de noi valuri de taxe. Aceste lucruri au apărut doar pe surse și pe niciun canal oficial. Am transmis în două rânduri, că nu există în plan, în acest moment, o astfel de variantă. Deci în acest moment nu există o variantă de creștere a TVA-ului care să fie în plan sau să fie calculată sau discutată în ședințele Coaliției. În schimb, în ședințele Coaliției discutăm despre anumite restructurări care au fost asumate deja prin programul de guvernare, nu discutăm de lucruri noi, ci de lucruri trecute în baza programului prin care această Coaliție funcționează”, a declarat acesta.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version