Premierul Blolojan spune că lacurile de acumulare care au fos goloite aveau nevoie de mentenanţă, pentru că riscau ca sistemele de evacuare să se colmateze. „Toate lacurile care au avut apa golită au avut-o din motive de mentenanţă. Şi ce se vede este că după ce s-a finalizat reparaţia apa nu a luat-o nimeni”, spune premierul demis.
„Lacurile de acumulare care au fost golite, au fost golite pentru rearaţii. Gândiţi-vă că un lac de acumulare pe care îl are România are o construcţie de 50-70-80 de ani, iar dacă în această perioadă nu i s-a fcut întreţinerea, atunci el are grave probleme de funcţionare. Toate lacurile care au avut apa golită au avut-o din motive de mentenanţă. Şi ce se vede este că după ce s-a finalizat reparaţia apa nu a luat-o nimeni cu acum se reumplu aceste baraje, aceste acumulări hidro-tehnice în aşa fel încât sisemele de hidrocentale, sistemele de golire săpoată funcţiona”, a afirmat vineri, într-un interviu pentru RFIRomânia, primul ministru Ilie Bolojan.
Acesta a explicat că dacă aceste intervenţii nu ar fi avut loc, s-ar fi ajuns ântr-o skituaţie „foarte gravă”, în care lacurile de acumulare respective nu ar mai fi puttu fi golite din cauza colmatării sistemeleor de evacuare.

