Ion Iliescu a vorbit, într-un interviu acordat lui Ionuț Vulpescu înainte de internarea în spital, despre Constituția din România, pe care o cataloghează drept „una modernă și democrată”, și a subliniat că o eventuală reformă ar trebui inițiată „democratic”, nu de la Palatul Cotroceni. Cu acest prilej, fostul șef de stat l-a criticat pe Traian Băsescu.

Iliescu este internat la Spitalul „Dr. Agrippa Ionescu”, iar medicii au comunicat că starea lui de sănătate s-a „ameliorat”, deși încă are nevoie de oxigen și rămâne la secția de terapie intensivă. Detalii, aici. Pe 19 iunie, Ionuț Vulpescu a publicat pe blogul personal un amplu interviu cu fostul președinte al României.

În acest context, Iliescu a vorbit pe larg despre o eventuală reformă a Constituției.

„Constituția din 1991 a fost una bună, pentru că am lucrat la ea cu sprijinul unor specialiști din Occident: Robert Badinter e figura cea mai proeminentă. Obiectivul nu a fost doar acela de a avea o Constituție, ci una modernă și democrată, iar expertiza specialiștilor străini a consimțit că ambele criterii sunt îndeplinite. Modificarea Constituției este un proces care durează”, a punctat Ion Iliescu.

CITEȘTE ȘI: 35 de ani de la unul dintre cele mai violente evenimente din istoria României: Mineriada din 13-15 iunie 1990

Fostul președinte a menționat că „o reformă calculată, lucidă și corectă juridic” ar „fi necesară”, iar în acest context a lansat și o critică la adresa lui Traian Băsescu.

„Nu doresc însă ca reforma Constituției să devină cea mai curentă practică politică la vârf, așa cum se putea întâmpla atunci când Băsescu a vrut să mascheze încălcarea principiilor democrației prin revizuirea Constituției. România a suferit de boala grea a capriciilor prezidențiale. Care cum a venit la cârma statului a cochetat cu ideea unei Constituții după bunul plac”, a adăugat fostul șef de stat.

Iliescu a mai subliniat că „nu modificăm legile după cheremul liderilor, ci recrutăm lideri care să corespundă unor realități” sociale, politice și legislative.

„Nu Palatul Cotroceni trebuie să înceapă reformarea Constituției, pentru că ar fi un gest de putere. Reforma Constituției trebuie inițiată democratic. Și până nu vedem corpul de experți în domeniul legislativ care să facă aceste actualizări, pentru că fondul este foarte bun, nu cred că trebuie să ne ocupăm de reforma constituției ca de cea mai ardentă urgență a statului român”, a fost concluzia lui Ion Iliescu. 

Alte știri care au reieșit din ultimul interviu acordat de Ion Iliescu:

Cum vede Ion Iliescu suveranismul din România și ascensiunea extremei dreapta: „Deviații ideologice ridicole”

Ion Iliescu explică de ce l-a felicitat pe Nicușor Dan după alegerile prezidențiale: „M-aș fi bucurat să fi câștigat un candidat PSD”

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version