Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că social-democraţii sunt de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300, dar cu o condiție.
Grindeanu a fost întrebat de presă, la Palatul Parlamentului, dacă PSD va susţine proiectul de lege privind reducerea numărului de parlamentari care a trecut luni de Senat prin aprobare tacită.
„Am spus că noi susţinem asta, dar vrem şi mai mult decât atât, noi ne-am dori să fie vot uninominal”, a spus liderul PSD.
Acesta a menţionat că s-a discutat inclusiv săptămâna trecută în coaliţia de guvernare despre acest subiect, dar nu s-a luat o decizie.
„Proiectul acela e un proiect care n-a fost scris corect, aşa cum bine ştiţi, în specificul USR. Scriau că din 300 de parlamentari, 200 trebuie să fie senatori, 100 deputaţi. Nu vă supăraţi pe mine, să mai înveţe să scrie proiecte de lege. Dar, ca idee, avem un referendum în România ţinut în urmă cu 15 ani, dacă nu mă înşel, care aşteaptă să fie pus în practică. Da, PSD susţine 300 de parlamentari”, a afirmat Grindeanu.
Editor : Sebastian Eduard
