Fotograful rus Dmitri Markov a murit la vârsta de 41 de ani, a transmis presa locală din Pușkino, orașul său natal, citând apropiați ai acestuia. Markov, care făcea fotografii cu un iPhone, a devenit celebru pentru că surprindea în imaginile sale esența vieții de zi cu zi din Rusia. Fotografia cu un ofițer de poliție mascat care stă sub un portret al președintelui Vladimir Putin a devenit un simbol al protestelor din 2021, împotriva persecuției lui Alexei Navalnîi, scrie Meduza.

Markov a realizat fotografia cu polițistul mascat în februarie 2021, într-o secție în care a ajuns după ce a fost ridicat de la proteste.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fotografia a fost vândută pentru 2 milioane de ruble (21.760 de dolari) în cadrul unei licitații online, iar banii obținuți au fost donați oamenilor arestați sau amendați în timpul mitingurilor de susținere a lui Navalnîi.

Markov, fotograf și activist, s-a născut în 1982 la Pușkino, în apropiere de Moscova. El fusese în timpul vieții sale dependent de droguri. Acesta a făcut voluntariat într-un orfelinat și apoi a lucrat în cadrul unei organizații caritabile care ajută persoanele cu dizabilități, transmite Moscow Times.

Fotograful a murit în aceeași zi cu Alexei Navalnîi, cel a cărui cauză o susținuse de-a lungul timpului.

Share.
Exit mobile version