Ultimele două persoane care erau căutate după ce au participat la încăierarea de sâmbătă din Craiova, în urma căreia un bărbat a murit şi patru au fost răniţi, au fost prinse. Cele două persoane au fost duse la audieri.

„În această după-amiază, în continuarea activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţiştii doljeni angrenaţi în cercetarea evenimentului din 13 septembrie, sub directa coordonare a procurorului de caz şi cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul SPF Calafat, ultimele două persoane bănuite de participare la încăierare, care se sustrăgeau cercetărilor, au fost prinse. Cele două persoane vor fi conduse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale”, au transmis, marţi, reprezentanţii IPJ Dolj, potrivit News.ro.

Un scandal între două grupuri rivale a avut loc, sâmbătă, pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova. În urma evenimentului, un bărbat a murit, iar patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Iniţial, trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în acest caz.

Luni, au fost găsiţi patru dintre cei şase bărbaţi care s-au sustras cercetărilor, ei fiind ridicaţi de la un priveghi. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„Având în vedere faptul că anterior a fost formulată deja propunere de arestare preventivă în lipsă, pentru care Tribunalul Dolj a fixat termen de judecată în data de 17.09.2025, urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu privire la preschimbarea termenului acordat iniţial (17.09.2025) pentru data de astăzi, 16.09.2025”, a anunţat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

În plus, a fost reţinut un alt bărbat, participant la conflict, aflat anterior, sub supravegherea organelor de poliţie, în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale în urma leziunilor produse în timpul altercaţiei. El a fost acuzat, de asemenea, de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi urmează a fi sesizat Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă.

În prezent, cercetările sunt continuate pentru lămurirea tuturor aspectelor referitoare la comiterea infracţiunilor.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version