Incendii de vegetaţie, alimentate de vântul puternic, au cuprins, sâmbătă, mai multe zone din Grecia, forţând locuitorii să se refugieze, în timp ce condiţiile s-au agravat din nou în anumite părţi ale Spaniei şi Franţei, relatează Reuters.
În cazul unui incendiu care s-a intensificat în Grecia, pompierii, poliţia şi echipajele de ambulanţă s-au retras treptat în faţa unui zid uriaş de foc şi fum care mistuia pădurile şi vegetaţia joasă din apropierea localităţii Porto Germeno, situată în Golful Corint, la 60 de kilometri nord-vest de Atena.
”Situaţia este extrem de dificilă, mai ales astăzi. Avem vânturi foarte puternice, cu rafale care depăşesc 73 km/h. Direcţia incendiului nu poate fi stabilită cu uşurinţă”, a declarat medicul şi membru al echipelor de intervenţie Giorgos Doulas.
Europa a fost devastată de incendii de vegetaţie în această vară, după o perioadă marcată de valuri de căldură succesive care au doborât recorduri de temperatură şi de precipitaţii insuficiente – condiţii despre care oamenii de ştiinţă afirmă că au fost amplificate de schimbările climatice.
Mai multe incendii au izbucnit în Grecia în ultimele zile, după o perioadă de relativă acalmie în regiune.
La nord-vest de Atena, autorităţile au dispus evacuarea locuitorilor din localităţile Agia Paraskevi, Kryo Pigadi şi Agios Nektarios. Elicoptere au lansat apă şi substanţe ignifuge în încercarea de a opri extinderea focului.
”În fiecare vară… ne întrebăm dacă vom fi afectaţi de incendii sau nu”, a spus Ilias Papadimitropoulos, în vârstă de 65 de ani, din Kryo Pigadi. ”Trăim cu această teamă constantă… Din câte văd, situaţia este foarte dificilă”, a adăugat el.
Anterior, peste 200 de persoane din localitatea Agios Vasileios au fost evacuate pe mare.
Autorităţile au avertizat cu privire la un risc extrem de incendii de vegetaţie pentru ziua de duminică în regiunile Beoţia, Attica şi Evia.
Incendiul izbucneşte din nou în sud-estul Franţei
În Franţa, un incendiu din departamentul muntos Var (sud-est), care fusese adus sub control în urmă cu trei zile, a reizbucnit vineri, obligând autorităţile să evacueze aproape 2.500 de persoane în cursul nopţii.
Prefectul local Simon Babre a declarat, sâmbătă, pentru postul BFM TV că incendiul a mistuit 1.800 de hectare înainte de a fi din nou stabilizat. În localitatea Montfort-sur-Argens din departamentul Var, fermierii au ajutat la alimentarea cu apă a autospecialelor de pompieri şi a elicopterelor.
”Rămânem optimişti în ciuda acestui an teribil… ne-am revenit mereu. Suntem obişnuiţi cu incendiile din regiunea mediteraneană”, a declarat viticultorul Frederic Ambard. ”Lucrurile se vor reface treptat”, a spus el.
Situaţie mixtă în Spania
Spania s-a confruntat, sâmbătă, cu mai multe focare de incendiu, la două zile după ce guvernul a declarat încheierea stării de urgenţă naţională cauzate de incendiile de proporţii din provinciile centrale ale ţării.
Situaţia s-a agravat în provincia León (nord), unde a izbucnit un nou incendiu în cursul nopţii, un altul a rămas activ, iar un al treilea a evoluat favorabil, potrivit autorităţilor.
În provincia vecină Zamora, situaţia unui incendiu care a mistuit aproximativ 11.000 de hectare s-a ameliorat suficient pentru a permite redeschiderea a 14 localităţi evacuate şi ridicarea restricţiilor.
În provincia Castellón (est), incendiul de la Vall d’Uixó a fost stabilizat în a şaptea zi, după ce a ars aproape 10.000 de hectare, permiţând revenirea tuturor locuitorilor evacuaţi. Poliţia a anunţat că suspectează o incendiere intenţionată, după ce a descoperit două focare distincte.
Incendiile majore din regiunile centrale Madrid şi Ávila, care au mistuit peste 70.000 de hectare, au fost stabilizate. Un nou focar apărut în apropierea lacului de acumulare San Juan, la vest de capitală, a fost stins vineri.
Decese cauzate de caniculă
Consecinţele vremii extreme au depăşit cu mult distrugerile pe scară largă provocate de incendii.
În Austria, Agenţia pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară a raportat un număr record de 395 de decese asociate caniculei în luna iunie.
La începutul acestei săptămâni, Marea Britanie a anunţat că aproximativ 2.877 de persoane au murit din cauze legate de căldură de la începutul anului, în timp ce Franţa a raportat 5.764 de decese în plus faţă de medie în perioada 17 iunie – 2 iulie, iar institutul german de sănătate RKI a estimat că 9.800 de persoane au murit anul acesta din cauza temperaturilor ridicate.

