Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă dimineața într-o clădire cu nouă etaje din cartierul White City din Londra. Aproximativ 100 de pompieri și 15 autospeciale intervin la fața locului, în timp ce flăcările afectează etajele superioare. Traficul pe Wood Lane a fost închis, iar locuitorii au fost sfătuiți să evite zona, informează dpa, citată de Agerpres.

Potrivit Brigăzii de Pompieri, primele apeluri cu privire la incendiu au fost primite la puţin timp după ora 03:00 (02:00 GMT) şi echipe din Hammersmith, North Kensington, Kensington, Chiswick şi unităţile de pompieri din împrejurimi au fost mobilizate la faţa locului.

Două autovehicule speciale dotate cu o scări retractabile de 32 de metri şi tunuri cu apă au fost desfăşurate pentru a ajuta la stingerea incendiului de sus.

Potrivit Brigăzii de Pompieri din Londra, 15 maşini de pompieri sunt prezente lângă clădirea de pe strada Wood Lane, în timp ce incendiul afectează în prezent etajele din partea superioară a clădirii.

Wood Lane a fost închisă traficului, iar locuitorilor li s-a recomandat să evite zona.

Deocamdată, cauza incendiului nu este cunoscută.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version