Înscrierile pentru clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026 au loc în perioada 31 martie – 6 mai 2025. Părinții îi pot înscrie în acest interval de timp pe copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2025, dar și pe cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025.

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare în baza unei recomandări, dacă aceștia au frecventat grădinița, eliberată de către instituția frecventată.

În perioada 10-27 martie 2025 este programată evaluarea copiilor care nu au frecventat grădinița (sau a copiilor care s-au întors din străinătate), de către Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE) și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE).

Evaluarea are scopul de a verifica nivelul de dezoltare al copilului și determină pregătirea din punct de vedere psihosomatic pentru activitățile școlare.

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026

În perioada 31 martie – 6 mai 2025, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa cererile-tip de înscriere online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.

De asemenea, în aceeași perioadă, vor fi depuse/transmise cererile-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv declarația pe propria răspundere și documentele necesare în copie simplă.

Prima etapă de înscriere

  • 6-9 mai 2025 – procesarea cererilor de înscriere și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;
  • 12-19 mai 2025 – procesarea cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă școală decât cea de circumscripție;
  • 20 mai 2025 – procesarea cererilor și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală decât cea de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție;
  • 21 mai 2025 – afișarea, în școli și pe site-ul inspectoratului școlar, a copiilor înscriși și a numărului de locuri rămase libere după prima etapă de înscriere.

A doua etapă de înscriere

  • 22 mai 2025 – comunicarea procedurii specific (elaborate de ISJ/ISMB) pentru repartizarea copiilor pe locurilor disponibile;
  • 23 – 29 mai 2025  – depunerea cererilor de înscriere (la școala aflată pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate);
  • 30 mai – 4 iunie 2025 – validarea cererilor de înscriere la școala aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor;
  • 6 – 11 iunie 2025 – procesarea cererilor de înscriere;
  • 12 iunie 2025 – afișarea, la fiecare școală, a listelor copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
  • 1-2 septembrie 2025 – soluționarea, de către inspectoratul școlar, a cererilor părinților ai căror copii nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ/ Soluționarea, de către inspectoratul școlar, a oricărei altei situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, în interestul superior al copilului

3 septembrie 2025 este data stabilită pentru afișarea, în fiecare unitate de învățământ, a listelor cu elevii distribuiți în fiecare clasă pregătitoare.

(Școala de circumscripție reprezintă unitatea școlară aflată în proximitatea domiciliului elevului, potrivit metodologiei).

La ce unitate de învățământ poate fi înscris un copil în clasa pregătitoare

Pentru înscrierea la școală a unui elev, în clasa pregătitoare, părintele poate opta pentru:

  • Înscrierea la şcoala de circumscripţie – în această situaţie, copilul este automat înscris în baza validării cererii de înscriere;
  • Pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie – în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.

NOTĂ: Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere, potrivit Ministerului Educației.

Unde vor avea loc înscrierile pentru clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026

La unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.

  • Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.
  • Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online pe site-ul dedicat, în interiorul calendarului de înscriere, însă după completarea acestora, cererile trebuie validate.

Pentru înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care AU frecventat grădiniţa sunt necesare următoarele:

  • înregistrarea cererilor transmise/depuse la unităţile de învăţământ cu nivel preşcolar pentru obţinerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;
  • eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învăţământ cu nivel preşcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.

Pentru înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care NU au frecventat grădiniţa sau au revenit din străinătate sunt necesare următoarele:

  • înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinţi pentru copiii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) şi art. 6 (1) din Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.019/2024;
  • planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării + afişarea şi comunicarea programării pentru participarea la evaluare; desfăşurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE;
  • eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
  • soluţionarea de către Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de înscriere a copiilor în învăţământul primar (Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti) a situaţiilor excepţionale care necesită amânarea înscrierii în învăţământul primar.

Înscrierea în învățământul primar privat

Înscrierea se face direct la unitatea de învăţământ sau prin formularul online, dacă unitatea de învăţământ autorizată/acreditată şi-a introdus toate datele în aplicația informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la fel ca unităţile de învăţământ de stat. În caz contrar, înscrierea se face doar la unitatea de învăţământ.

În cazul înscrierii online, validarea înscrierii se face la sediul unităţii de învăţământ dorite.

În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de învățământ particular solicitată, acesta poate fi înscris la școala de circumscripție, dacă părintele/ tutorele legal instituit/ împuternicitul legal a bifat opțiunea de întoarcere la școala de circumscripție sau, în caz contrar, participă la a doua etapă de înscriere.

Acte necesare pentru înscrierea copilului în clasa pregătitoare 2025-2026

  • Cerere tip;
  • Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal.

(Părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului.);

  • Copie şi original – certificat de naştere copil.
  • Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (acolo unde este cazul).
  • Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online pe site-ul dedicat, pe durata perioadei de înscriere, însă după completarea acestora, cererile trebuie validate în unitatea de învățământ aleasă. 

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version