Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a transmis vineri ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internaţional Henri Coandă, o investiţie de 112,422 milioane de lei, din fonduri proprii.

„Ca urmare a aprobării proiectului tehnic ‘Modernizarea terminalelor şi a corpurilor de clădire existente la AIHCB’, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis astăzi, 16 mai, ordinul de începere a lucrărilor. Investiţia se va derula pe o perioadă de 30 de luni, iar contractul are o valoare totală de 112.421.921,98 lei, sursa de finanţare fiind fondurile proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti”, transmite CNAB.

Investiţia are patru obiective fundamentale pentru modernizarea aeroportului şi pentru creşterea confortului oferit pasagerilor aeroportului. Unul dintre obiective vizează schimbarea şi modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare. În acest sens, proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.

Lucrările au ca obiectiv şi reamenajarea interioară (finisaje, pardoseli, tavane, signalistică etc), pentru a îmbunătăţi calitatea imagistică a celui mai important aeroport al României.

Un alt obiectiv al contractului este instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare pentru incendiu.

De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile electrice din aeroport. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED, ceea ce va determina o importantă reducere a consumului de energie electrică. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.

„Având în vedere tipul lucrărilor (cum ar fi decopertări ale pardoselii, tavanelor, stâlpilor), este posibil să apară momente în care pasagerii să resimtă un anumit disconfort atunci când vor tranzita zonele în care se efectuează lucrările de modernizare. Execuţia lucrărilor se va realiza etapizat, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaţionale, iar disconfortul pasagerilor să fie unul acceptabil”, menţionează reprezentanţii Companiei Aeroporturi.

În prima etapă, care va începe la 19 mai, se vor desfăşura lucrări la parterul Terminalul vechi de Plecări, precum şi în corpul de legătură dintre Plecări şi Sosiri.

Lucrările de modernizare ale Aeroportului Otopeni vor fi executate de asocierea UTI Construction and Facility Management SA – Somet SA – Re-Act Now Architecture SRL.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version