Justiţia germană a condamnat vineri la doi ani de închisoare un adolescent marocan, fost component al echipei de juniori franceze FC Metz, pentru că i-a aplicat o lovitură fatală unui tânăr fotbalist berlinez, în timpul unui turneu de fotbal desfăşurat la Frankfurt, în anul 2023.

Tânărul marocan de 17 ani – care avea 16 ani la momentul evenimentelor din 28 mai anul trecut – a petrecut nouă luni în arest preventiv, într-o unitate pentru minori din Germania. Procuratura a cerut o pedeapsă cu închisoare de doi ani şi trei luni. Din cauza vârstei fragede a acuzatului, procesul s-a desfăşurat cu uşile închise. „Acum este liber şi poate merge în orice ţară doreşte. Dar trebuie să informeze lunar tribunalul de la Frankfurt despre ceea ce face”, a declarat purtătorul de cuvânt al tribunalului, Daniel Trosch, potrivit AFP, citată de News.ro.

„El a recunoscut faptele şi a spus că le regretă”, a adăugat el.

În luna mai a anului 2023, la Frankfurt s-a disputat un turneu de juniori cu participarea a 16 echipe din mai multe ţări europene. După meciul dintre FC Metz şi JFC Berlin, o ceartă între mai mulţi jucători a avut loc pe terenul de fotbal. Tânărul acuzat a lovit un jucător de 15 ani de la formaţia berlineză, pe nume Paul, care a murit câteva zile mai târziu din cauza „leziunilor grave ale creierului”, potrivit raportului medico-legal.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version