Rectorul Universităţii clujene Babeş-Bolyai, Daniel David, explică de ce, „respectând alte opţiuni ale oamenilor”, este pentru „o Românie euroatlantică şi de ce susţine „de mult timp în spaţiul public” această traiectorie a ţării. Psihologul Daniel David se adresează fiecărei categorii sociale explicând cu calm şi echilibru de ce este nevoie de această orientare euroatlantică. „Să reconstruim bine şi pentru toţi, nu doar pentru unii, bunăstarea României euroatlantice”, este îndemnul rectorului UBB.
„România euroatlantică, dacă este bine realizată, este România bazată pe ştiinţă şi religie, exprimate în instituţii moderne democratice şi biserică, care ne asigură eficient drepturile personale şi bunăstarea tuturor (nu doar a unora). Alternativa este obscurantismul şi superstiţiile, exprimate în structuri conspiraţioniste antidemocratice care susţin pseudoştiinţa şi, în timp, prin atacul la ştiinţă şi religie, în sărăcie şi izolare”, afirmă Daniel David pe blogul personal.
Celor emancipaţi şi conectaţi deja cu instituţiile euroatlntice
Rectorul UBB le spune celor „emancipaţi şi conectaţi deja cu instituţiile euroatlantice” (n. red. aici incluzându-se şi pe el) să lase din „aroganţa de a critica şi da lecţii celorlalţi (chiar tuturor)” şi din „luptele de putere”.
„Lecţiile elitei” – aşa cum s-au văzut în alegerile din SUA – nu au avut efect, ba poate chiar au motivat comportamente opuse în marea masă a populaţiei generale. Nu ne opreşte nimeni să ne exprimăm şi să fim activi, dar să o facem pentru cauza bună, nu pentru imaginea noastră publică, să o facem mai în linişte, începând cu cei din jurul nostru, cu „tam-tam” public doar când este absolut necesar. Noi pe noi nu trebuie să ne convingem de calea euroatlantică, ci trebuie să discutăm cu alţi români şi să-i convingem cu decenţă pentru România euroatlantică!”, afirmă David.
Celor cu un un angajament tradiţional
Rectorul UBB le spune celor cu „un angajament tradiţional”, cum erau şi bunicii săi, că le înţelege „frustrarea şi teama faţă de prezent şi viitor”, dar, susţine el, calea este România euroatlantică.
„România euroatlantică trebuie însă să se facă mai bine cunoscută lor, aşa cum intelectualii care au gândit România Mare au putut face asta doar cu poporul alături de ei, popor care, atunci când i s-a explicat şi a fost valorizat ca un câştigător al schimbării, i-a înţeles şi i-a susţinut. Nu putem avea o Românie euroatlantică fără partea tradiţională a ţării!”, consideră David.
Celor antisistem
În cazul celor antisistem, din rândul cărora mărturiseşte că are „mulţi prieteni buni”, mulţi şi din diaspora românească, Daniel David spune că le înţelege şi acestora „frustrarea şi ura faţă de instituţii corupte, cu funcţionare proastă sau forme fără fond, care adesea i-au transformat pe unii în pierzători, în timp ce alţii erau câştigători, în procesul modernizării euroatlantice a ţării”.
„Cred că au fost auziţi, dar calea este România euroatlantică! Să nu distrugem ţara odată cu instituţiile proaste. Hai să punem împreună conţinut bun în instituţiile euroatlantice, astfel încât să nu mai avem pierzători ai modernizării”, îndeamnă Daniel David.
Comunităţilor etnice, bisericii şi oamenilor credincioşi
Rectorul UBB face apel, într-o formulare mai transversală”, şi la „comunităţile etnice (altele decât românii)”, spunându-le că în România euroatlantică „a fi bun cetăţean român nu înseamnă doar a fi bun etnic român”.
„Poţi să fii un bun cetăţean român, fără a fi etnic român. Poate unii reacţionează acum emoţional bine la atacul asupra „sistemului” politic mediocru sau la teme antieuropene, dar să fim atenţi că în contextul „strămoşismului” prost înţeles şi promovat de alternative la România euroatlantică, în esenţa sa finală nu există loc pentru cetăţeni români care nu sunt şi etnici români! Tot transversal, bisericii şi oamenilor credincioşi le amintesc că obscurantismul (misticismul) vede un duşman nu doar în ştiinţă, ci şi în religie şi biserică, ambele încurcându-i planurile de schimbare a lumii prin idei iraţionale, mistice şi bizare”, spune David.
„Aproape jumătate de ţară trebuie trezită pentru protecţia democraţiei”
Rectorul UBB consideră că, dincolo de românii „deja implicaţi în soarta ţării”, există aproape o jumătate de ţară care nu a participat la alegeri şi care „trebuie trezită pentru protecţia democraţiei şi a României euroatlantice”.
„De aceea sunt pe deplin alături de ideile din comunicatul recent al Academiei Române, care spune că „Nu suntem de acord cu nicio manifestare conspiraţionistă, care pune în pericol libertăţile democratice şi siguranţa statului român. În acest moment dificil pentru România, Academia Română adresează societăţii româneşti, instituţiilor statului, presei şi tuturor forţelor democratice din ţara noastră îndemnul la maturitate, luciditate şi discernământ, pentru apărarea responsabilă şi solidară a valorilor democratice, pentru a nu pune în pericol viitorul copiilor noştri”.
Mesajul final pentru români al rectorului UBB este ca acum „să reconstruim bine şi pentru toţi, nu doar pentru unii, bunăstarea României euroatlantice”.
„Când trebuie să alegi între (1) unii care au intenţii proaste, conspiraţioniste şi antieuropene pentru ţară şi ştiu să le implementeze şi (2) cei care au intenţii bune, euroatlantice, dar poate nu au încă toate abilităţile necesare pentru o Românie euroatlantică, având totuşi disponibilitate să înveţe de la cei care ştiu unele lucruri mai bine, calea este una singură: Alegem oamenii cu intenţii bune, care vor învăţa în proces să le implementeze bine pentru bunăstarea tuturor, nu doar pentru a unora, într-o Românie euroatlantică! Apoi vom avea timp de analize critice şi normalizări”, a conchis rectorul Daniel David.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.