Bursele europene au închis în creştere marţi, marcând o sesiune mai calmă după turbulenţele recente de pe pieţe, iar indicele german DAX a încheiat sesiunea în creştere cu 0,83%, la 24.226,49 puncte, depăşind precedentul record istoric înregistrat miercurea trecută, transmite CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a urcat cu 0,33%, pe fondul aşteptărilor că ameninţarea preşedintelui american Donald Trump privind impunerea unor tarife vamale de 50% pentru produsele din Uniunea Europeană ar putea fi evitată printr-un acord comercial.
Toată atenţia s-a îndreptat şi spre piaţa obligaţiunilor, după vânzările masive de săptămâna trecută la nivel global. Randamentele obligaţiunilor guvernamentale au scăzut în SUA şi în majoritatea ţărilor europene – semn al unei cereri crescute – după ce Reuters a raportat că Japonia ar putea reduce emisiunile de obligaţiuni pe termen lung, în contextul costurilor tot mai mari de împrumut. O astfel de decizie ar putea redirecţiona investitorii către alte pieţe.
Acţiunile din sectorul apărării, precum Hensoldt, s-au numărat printre cele mai performante marţi, în contextul continuării conflictului dintre Rusia şi Ucraina şi al schimbului de replici între Trump şi oficiali ruşi, care afectează perspectivele unei încetări a focului.
În paralel, Uniunea Europeană a aprobat oficial un fond de 150 miliarde de euro destinat consolidării securităţii regionale, anunţat anterior.
Pentru ziua de miercuri, investitorii vor urmări cu atenţie reuniunea OPEC+ privind producţia de petrol, precum şi rezultatele financiare ale gigantului american Nvidia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.