Indicele naţional al preţurilor de consum (CPI) al Chinei a scăzut în februarie, marcând prima intrare în teritoriu negativ din ianuarie anul trecut, pe fondul unei reduceri a preţurilor la alimente, tutun şi alcool, relatează CNBC.
Potrivit datelor publicate duminică de Biroul Naţional de Statistică al Chinei, CPI a înregistrat o scădere de 0,7% în februarie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, inversând astfel creşterea anualizată de 0,5% din ianuarie. Această contracţie a fost mai mare decât estimările economiştilor consultaţi de Reuters, care anticipau o scădere anuală de 0,5%.
Pe baza lunară, CPI a scăzut cu 0,2% în februarie, după o creştere de 0,7% în ianuarie.
Aceste date vin în contextul în care investitorii continuă să urmărească măsurile de stimulare adoptate de Beijing pentru a susţine redresarea economică a ţării.
Miercuri, China şi-a stabilit obiectivul de creştere economică pentru 2025 la ”aproximativ 5%” şi a prezentat planuri pentru stabilizarea economiei prin sprijinirea cererii interne.
De asemenea, Beijingul a revizuit în scădere ţinta anuală de inflaţie la ”aproximativ 2%” – cel mai redus nivel din ultimele două decenii – faţă de 3% sau mai mult în anii anteriori, potrivit Asia Society Policy Institute. Noua ţintă de inflaţie ar acţiona mai degrabă ca un plafon decât ca un obiectiv de atins.
Economiştii avertizează că atingerea obiectivului de creştere de 5% în acest an ar putea fi o provocare, în special pe fondul unui consum intern persistent slab şi al escaladării disputelor comerciale cu administraţia preşedintelui american Donald Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.