1.500 de morminte noi au fost descoperite lângă Mariupol. Explozii în Doneţk, 200 de rachete au fost lansate în Sumî

0
28

Rusia suferă pierderi grele în regiunea Doneţk în urma contraofensivei forțelor Kievului şi pregăteşte noi atacuri masive asupra infrastructurii energetice civile ucrainene, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a spus că sunt 4,5 milioane de oameni fără curent electric. Le-a transmis ucrainenilor că trebuie să reziste și să treacă peste această iarnă. Între timp, primarul Kievului i-a avertizat pe locuitorii capitalei că ar putea rămâne complet fără căldură și electricitate. Pe de altă parte, imagini din satelit arată 1.500 de morminte noi săpate într-o zonă de gropi comune lângă orașul Mariupol.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI  

ACTUALIZARE 10.30 Rușii au lansat peste 200 de rachete în regiunea Sumi din estul Ucrainei, a anunțat guvernatorul Dmitro Zhivitski, scrie Kyev Independent.

Din primele informații, o persoană a murit, iar alta a fost rănită în atacurile de ieri ale forțelor rusești, care au vizat zone locuite de civili.

WSJ: Consilierul SUA pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a discutat în secret cu oficiali ruşi. Reacția Casei Albe 

ACTUALIZARE 9.50 Consilierul SUA pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a purtat discuţii secrete cu înalţi oficiali ruşi, în speranţa de a reduce riscul ca războiul din Ucraina să se extindă sau să devină un conflict nuclear, relatează Wall Street Journal.

Ziarul a citat oficiali americani şi aliaţi care au spus că Sullivan, principalul consilier al preşedintelui Joe Biden pentru securitate naţională, a purtat conversaţii confidenţiale în ultimele luni cu consilierul de la Kremlin Yuri Uşakov şi cu secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei Nikolai Patruşev, care nu au fost dezvăluite public, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Casa Albă a refuzat să comenteze informaţiile apărute în articol răspunzând întrebărilor pe acest subiect printr-o declaraţie a purtătoarei de cuvânt a Consiliului naţional de securitate, Adrienne Watson: „Oamenii susţin o mulţime de lucruri”. Wall Street Journal a spus că oficialii nu au furnizat datele sau numărul conversaţiilor telefonice care ar fi avut loc între cele două părţi.

Șapte regiuni din Ucraina ar putea rămâne în întuneric

ACTUALIZARE 9.40 Compania de energie de stat din Ucraina, Ukrenergo, a avertizat luni dimineață că țara se va confrunta cu noi întreruperi de curent programate și neprogramate. 

Luni, de la ora 6:00 a.m. până la sfârșitul zilei vor avea loc întreruperi ale curentului electric în regiunile Kiev, Cernihiv, Cherkasy, Jytomyr, Sumî, Harkov și Poltava, a anunțat compania națională de energie Ukrenergo.

Compania subliniază că rețeaua energetică a țării nu își poate relua funcționarea completă după atacurile teroriștilor ruși.

1.500 de morminte noi au fost descoperite lângă Mariupol

ACTUALIZARE 9.20 Peste 1.500 de morminte noi au fost săpate într-un loc cu gropi comune din apropierea orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, arată noi imagini din satelit, scrie BBC.

Groapa comună de la Starii Krim se află la nord-vest de oraş.

Mariupol, un oraș-port aproape de granița cu Rusia, a fost o țintă strategică majoră pentru ruși. De la începutul războiului a fost atacat puternic. Până când a căzut în mâinile rușilor în mai, mii de civili muriseră și o mare parte a orașului fusese distrusă.

Imaginile recente din satelit de la Maxar arată că trei gropi comune de lângă Mariupol, situate la Staryi Krym, Manhush și Vynohradne, au devenit tot mai mari, începând din primăvară.

Center for Information Resiliance, cu sediul la Londra, a analizat ultimele imagini surprinse şi estimează că groapa cuprinde mai mult de 4.600 de morminte. Centrul nu poate observa, din imagini, câte dintre acestea conţin cadavre, dar martori şi oficiali ucraineni susţin că mai multe mii de oameni au fost îngropaţi la Starii Krim.

Oficialii ucraineni cred acum că cel puțin 25.000 de oameni au fost uciși în luptele de la Mariupol și că 5.000-7.000 dintre ei au murit sub dărâmături după ce casele lor au fost bombardate.

Martorii de la Mariupol au declarat pentru BBC că în ultimele luni au văzut autoritățile ruse scoțând cadavre de sub ruinele clădirilor bombardate și ducându-le pentru a fi înmormântate.

Explozii în Donețk

ACTUALIZARE 9.00 Numeroase explozii au fost auzite în timpul nopții în Donețk-ul ocupat de ruși, potrivit rapoartelor presei. 

Mass-media rusă controlată de stat RIA Novosti a raportat că un incendiu masiv a izbucnit într-o clădire a administrației feroviare din districtul Voroshylivskyi din Donețk. 

Nu au fost raportate victime la momentul publicării informației.

Zelenski: Inamicul suferă pierderi grave în Doneţk

ACTUALIZARE 8.30 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că Rusia suferă pierderi grave în regiunea Doneţk, dar continuă să îi trimită pe soldaţii mobilizaţi către moarte.

“Am vorbit astăzi cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. A fost o conversaţie foarte productivă. Avem confirmarea preşedintelui cu privire la sprijinul macrofinanciar pentru Ucraina – până la sfârşitul acestui an şi anul viitor. Detaliile acestui program vor fi prezentate de prietenii noştri europeni deja săptămâna viitoare. Am vorbit, de asemenea, despre asistenţa pentru refacerea sectorului nostru energetic şi a infrastructurii energetice. Sunt recunoscător pentru sprijinirea totală a eforturilor noastre de a menţine iniţiativa exportului de cereale. Desigur, am discutat cu Ursula von der Leyen despre creşterea presiunii asupra regimului iranian. Complicitatea sa la teroarea rusă trebuie pedepsită. Şi vom aborda această problemă nu numai la nivelul partenerilor noştri tradiţionali. Întreaga lume va şti că regimul iranian ajută Rusia să prelungească acest război şi, prin urmare, să prelungească efectul acelor ameninţări la adresa lumii provocate tocmai de războiul rusesc”.

“Dacă Iranul nu ar furniza arme agresorului, am fi mai aproape de pace acum. Şi asta înseamnă mai aproape de o soluţionare a crizei alimentare. Mai aproape de rezolvarea crizei costului vieţii. Mai aproape de stabilizarea pieţei energiei. Mai aproape de o securitate împotriva şantajului cu radiaţii, la care Rusia nu renunţă. Prin urmare, absolut toţi cei care ajută Rusia să prelungească acest război trebuie să poarte responsabilitatea consecinţelor acestui război. Astăzi, ocupanţii au folosit din nou drone de atac iraniene. Unele au fost doborâte. Dar, din păcate, unele au şi lovit”, a adăugat el.

Zelenski a menţionat că “statul terorist” concentrează forţe şi mijloace pentru o posibilă repetare a atacurilor masive asupra infrastructurii Ucrainei. “În primul rând, energia. În special, pentru aceasta, Rusia are nevoie de rachete iraniene. Ne pregătim să reacţionăm”.

“Începând din această seară, întreruperile de curent de stabilizare continuă în Kiev şi în şase regiuni. Peste 4,5 milioane de consumatori nu au energie electrică. Cei mai mulţi sunt din Kiev şi regiunea Kiev. Indiferent ce vor teroriştii, indiferent ce încearcă ei să obţină, trebuie să trecem peste iarna aceasta şi să fim şi mai puternici în primăvară decât suntem acum, să fim şi mai pregătiţi pentru eliberarea întregului nostru teritoriu”, a mai afirmat Zelenski.

“Ne-au trimis la luptă cu trei lopeți. Din 570, am rezistat 29”. Un rus povestește cum a scăpat din măcelul de la Makiivka  

ACTUALIZARE 8.00 Aproape un întreg batalion de soldați ruși a fost măcelărit în apropierea localității ucrainene Makiivka. Unul dintre supraviețuitori a povestit cum au fost “aruncați” pe linia frontului cu “doar trei lopeți” și puși să sape tranșee. Dimineața au fost bombardați, iar din 570, “doar 29 au rezistat, iar 12 sunt răniți”.   Alexei Agafonov, unul dintre supraviețuitori, a povestit pentru Ukraine Today ce s-a întâmplat în bătălia de la Makiivka, din regiunea Lugansk.

Soldatul rus a povestit că a fost instruit în unitatea militară 2079. Comandantul batalionului mobilizat le-a spus că vor fi trimiși în regiunea Svatovo, în Lugansk, la 15 kilometri de linia frontului, a spus Agafonov.

Însă, în noaptea de 2 noiembrie, batalionul a fost adus pe linia de contact. Soldaților li s-a ordonat să sape tranșee și să țină linia de apărare.

“Am fost aruncați acolo, ne-au spus să săpăm tranșee, aveam trei lopeți pentru tot batalionul. Nu aveam deloc echipament. Am săpat cât am putut, iar dimineața au început bombardamentele, artilerie, mortiere, drone. Am fost împușcați pur și simplu. Când totul a început, ofițerii au fugit imediat. Printre bombardamente am încercat să săpăm în continuare, dar dronele ne-au reperat imediat și pur și simplu ne-au împușcat. Din 570 de oameni, 29 au supraviețuit, 12 sunt răniți, restul nu mai sunt”, a spus Agafonov. 

Citește continuarea AICI

 

 

Editor : G.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.