Atacurile cu rachete rusești au provocat pagube „colosale” rețelei energetice ucrainene. „A fost cel mai mare atac din istorie”

0
16

Atacul Rusiei cu rachete de săptămâna trecută a provocat pagube „colosale” asupra infrastructurii energetice din Ucraina, a declarat marți șeful companiei care operează rețeaua națională de energie a Kievului, informează CNN.

În prezent, nicio o centrală termică sau hidrocentrală din Ucraina nu mai este în acest moment „intactă”, conform lui Volodimir Kudrițki, șeful Ukrenergo, operatorul național de transport al energiei electrice din această țară.

„Acesta a fost cel mai mare atac, cel mai mare din istorie. Peste 100 de rachete au fost lansate. Țintele lor au fost facilitățile sistemului energetic, cu precădere substațiile Ukrenergo și termocentralele care produc energie pentru consumatorii ucraineni”,  a spus Kudrițki.

„Ca să înțelegeți magnitudinea acestor atacuri și cu ce ne confruntăm în prezent, aproape toate sursele generatoare de curent și căldură ale principalelor centrale electrice au fost afectate de atacurile cu rachete. Aproape că nu există vreo stație de transformare a Ukrenergo care să fi rămas intactă. Practic, fiecare stație de transformare importantă a fost lovită cel puțin o dată, unele fiind lovite de trei, cinci sau chiar de opt ori”.

În acest moment, oficialii Kievului spun că rețeaua de energie electrică a Ucrainei este „stabilizată”. Operatorii rețelei au însă programate mai multe întreruperi ale curentului electric în diverse regiuni, din cauza pagubelor suferite de centralele electrice, care nu pot produce suficientă energie electrică pentru întreaga țară.

O situație dificilă se înregistrează din acest punct de vedere în orașul Herson, recent eliberat de trupele ucrainene, a cărui situație rămâne însă „problematică” în ceea ce privește asigurarea de energie electrică.

În cazul în care nu ar mai exista atacuri la fel de masive ca cel de săptămâna trecută, situația din Herson ar putea fi stabilizată prin furnizarea de curent electric timp de 4 ore, urmată apoi de o întrerupere a curentului pentru alte 4 ore.

Guvernul ucrainean și-a avertizat aliații din Occident că anticipează o intensificare a atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice în următoarele zile, iar Kievul nu crede că are destule piese de schimb ca să poată relua distribuția de energie electrică și căldură dacă aceste bombardamente vor avea loc

Oficialii ucraineni le-au cerut în ultimele zile omologilor lor americani și mai multor țări europene să le ofere asistență pentru a se pregăti pentru o perioadă în care accesul la electricitate și gaze naturale va fi limitat – un scenariu care, potrivit Kievului, va complica eforturile armatei ucrainene pe front și va strămuta din nou civilii.

Ucraina are nevoie de piese de schimb, inclusiv generatoare, conducte și valve cu care să își repare infrastructura. Kievul este în plin proces de a-și repara infrastructura avariată, dar se tem că atacurile rusești vor continua și le va fi imposibil să țină pasul cu distrugerile pe care le vor provoca.

Editor : M.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.