Marea Britanie anunță că va dona în premieră elicoptere Ucrainei / Primul a ajuns deja la Kiev

0
10

Guvernul Marii Britanii a anunțat că va dona în premieră elicoptere Ucrainei, primul ajungând deja la Kiev, relatează BBC și The Times.

Elicopter Sea King aterizand pe un portavion americanFoto: U.S. Navy / Zuma Press / Profimedia Images

Este vorba de 3 elicoptere Sea King care vor fi primite de Kiev ca parte a unui nou pachet de asistență militară oferit de Londra, echipaje ucrainene fiind deja antrenate să opereze și asigure mentenanța elicopterelor cu capabilități de căutare și salvare.

Ministrul britanic al Apărării Ben Wallace a anunțat, de asemenea, că Marea Britanie va trimite Ucrainei 10.000 de muniții suplimentare pentru a ajuta forțele ucrainene să securizeze teritoriile recent eliberate precum malul de vest al râului Nipru după retragerea trupelor rusești de aici.

Marea Britanie a trimis deja Ucrainei un model avansat al rachetei Brimstone ghidată cu laser, cu o rază de acțiune dublă față de modelul anterior, acestea putând fi folosite ca baterii mobile de artilerie și lansate din camioane.

Wallace a precizat de asemenea că guvernul britanic și-a luat angajamentul de a furniza 1.000 de rachete sol-aer și 125 de tunuri antiaeriene trupelor ucrainene în contextul atacurilor repetate ale Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

Ministrul britanic al Apărării a anunțat acest pachet de asistență militară înaintea unei întâlniri cu miniștrii apărării din statele membre NATO ce urmează să aibă loc în Norvegia.

Marea Britanie va găzdui 12 miniștri ai Apărării din țările nordice, Germania, Polonia și alte state la bordul HMS Queen Elizabeth, unul dintre cele două portavioane din dotarea Marinei Regale și cea mai mare navă de război a sa, acesta fiind în prezent ancorat în Oslo, de unde va pleca ulterior pentru a lua parte la „Operation Achillean”, o serie de exerciții militare efectuate alături de aliații din NATO în zona Arctică.

Specificațiile elicopterelor Sea King pe care Ucraina le va primi din Marea Britanie

Aceste elicoptere au fost folosite anterior atât de Forțele Regale Aeriene, cât și de Marina Regală a Marii Britanii, ultimul model fiind retras de forțele navale ale Londrei în 2018.

Produse între 1969 și 1995, elicopterele Sea King au un echipaj de 2-4 persoane, o rază de acțiune de 1.230 de kilometri și o viteză de croazieră maximă de 207 km/h la nivelul mării, fiind alimentate de două motoare Rolls Royce H.I 400-2 Gnome.

Ele pot fi dotate cu 4 torpile Mark 44, Mark 46 sau Sting Ray, putând transporta alternativ și 4 încărcături de adâncime pentru operațiuni împotriva submarinelor inamice. Designul lor permite de asemenea montarea unei mitraliere în zona ușii aeronavei pentru creșterea puterii de foc împotriva unor ținte „moi”.

Elicopterele Sea King au fost folosite de forțele militare britanice în timpul Războiului Malvinelor, Războiului din Golf și a intervenției ONU în Balcani la începutul anilor 1990.

Acest model de elicoptere se află în dotarea forțelor armate ale Germaniei, Norvegiei, Indiei, Pakistanului și Egiptului, fiind operate în trecut și de Australia, Belgia și Qatar.

Guvernul de la Londra își continuă sprijinul militar pentru forțele ucrainene

Anunțul lui Ben Wallace privind noul pachet de asistență militară pentru Ucraina vine după ce sâmbăta trecută noul premier Rishi Sunak a efectuat prima sa vizită oficială la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski și alți oficiali ucraineni.

Un purtător de cuvânt al premierului britanic a spus că Sunak a călătorit în Ucraina pentru a-l întâlni pe Zelenski și „a confirma sprijinul continuu al Marii Britanii”.

La scurt timp după ce și-a preluat mandatul pe 25 octombrie Rishi Sunak i-a promis lui Zelenski în timpul unei convorbiri telefonice că sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina va fi ferm și „mai puternic ca niciodată sub mandatul său de premier”.

„Ambii lideri au convenit asupra necesității de a continua să exercite presiuni asupra regimului barbar al lui Putin prin continuarea sancțiunilor economice”, a precizat de asemenea purtătorul de cuvânt al prim-ministrului britanic.

Fostul premier britanic Boris Johnson, unul dintre cei mai puternici susținători ai Ucrainei după începerea invaziei rusești pe 24 februarie, a asigurat Kievul că sprijinul Londrei pentru Ucraina nu va fi afectat de demisia sa, indiferent cine îi va urma în funcția de președinte al Partidului Conservator și cea de prim-ministru.

Urmărește ultimele evoluții din a 273-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.