MotoGP: Francesco Bagnaia, campion mondial pentru prima oară

0
17

Italianul Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat pentru prima oară în cariera sa titlul de campion mondial la MotoGP, duminică, la finalul Marelui Premiu al Valenciei, informează EFE.

Francesco BagnaiaFoto: HotNews.ro, EurActiv.ro

Francesco Bagnaia, campion mondial

Pe circuitul „Ricardo Tormo” din Cheste, Bagnaia (25 ani) a ocupat poziţia a noua. Cursa a fost câștigată de Alex Rins (Suzuki), iar podiumul a fost completat de Brad Binder (KTM) și de Jorge Martin (Ducati).

Francezul Fabio Quartararo (Yamaha), campionul en titre şi singurul care îl mai putea împiedica pe Bagnaia să intre în posesia titlului mondial, era obligat să câştige cursa de la Valencia pentru a mai putea spera să-l depăşească pe italian în clasamentul final al sezonului, dar s-a clasat doar pe poziţia a patra.

De știut:

  • Francesco Bagnaia este primul italian care cucereşte titlul la MotoGP, după Valentino Rossi, în 2009. El este totodată primul pilot al echipei Ducati care devine campion mondial, după australianul Casey Stoner, în 2007.
  • De la debutul erei MotoGP, în 2002, cu motociclete de 1.000 cmc, în locul celor de 500 cmc utilizate anterior, niciun pilot italian nu a reuşit să câştige titlul mondial sub culorile unei echipe din ţara sa.
  • Valentino Rossi a cucerit de şapte ori titlu la categoria regină, însă sub culorile echipelor japoneze Honda şi Yamaha, scrie Agerpres.

MotoGP, clasamentul final al piloților

1. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 258 puncte

2. Fabio Quartararo (Franţa/Yamaha) 235

3. Alex Espargaro (Spania/Aprilia) 212

4. Enea Bastianini (Italia/Gresini Racing) 211

5. Jack Miller (Australia/Ducati) 189 etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.