Război în Ucraina, ziua 343. Șeful spionilor ruși anticipează un eșec al NATO, în contextul noilor livrări de armament pentru Ucraina

0
32

Război în Ucraina, ziua 343. Ucraina a protestat marţi pe lângă ambasadorul Ungariei cu privire la comentariile “dispreţuitoare” făcute de premierul ungar Viktor Orban şi le-a cerut autorităţilor de la Budapesta să înceteze ceea ce a numit “retorica anti-ucraineană”.

Cele mai importante evenimente din ultimele ore:

  • Kievul semnalează că a aflat când va lansa Rusia a doua mare ofensivă în Ucraina
  • Șeful spionilor ruși anticipează un eșec al NATO, după ultimele angajamente privind livrarea de arme în Ucraina
  • Ucraina cere Ungariei să înceteze ”retorica anti-ucraineană” 
  • Premierul ucrainean confirmă organizarea vineri, la Kiev, a unui summit Ucraina-UE
  • SUA acuză Rusia de încălcarea unui acord privind armele nucleare
  • Rusia anunță că a trimis acasă 9.000 de oameni mobilizați ilegal
  • Kievul așteaptă între 120 și 140 de tancuri din Occident în “primul val”
  • Joe Biden a confirmat că va vizita Polonia. Este a doua vizită a liderului de la Washington în aceată țară, de la începutul războiului din Ucraina
  • “Putin va fi îndepărtat prin lovitură de stat, în curând”, anticipează un fost consilier de la Kremlin

Update 14:00 Rusia se pregătește pentru o “escaladare maximă” a războiului din Ucraina.

Aceasta ar putea avea loc chiar în următoarele săptămâni, conform lui Oleksii Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate și Apărare Națională de la Kiev.

“Rusia se pregătește pentru o escaladare maximă. Adună tot ce este posibil, face exerciții și antrenamente. În ceea ce privește o ofensivă din diferite direcții, pot spune că, deocamdată, nu excludem niciun scenariu în următoarele două-trei săptămâni”, a spus el într-un interviu pentru Sky News, citat de CNN.

Danilov a adăugat că “principalele lupte urmează să aibă loc”în acest an, în decurs de două-trei luni.

Afirmațiile oficialului ucrainean au fost întărite de un purtător de cuvânt al armatei.

Natalia Humeniuk, șefa Centrului de presă din cadrul Comandamentului forțelor ucrainene care activează în sudul țării, a spus, la rândul ei, că Rusia se pregătește pentru o nouă ofensivă.

Zona vizată de Moscova s-ar afla tot în sudul Ucrainei.

“(Ofensiva va fi) nu doar pe uscat, ci și pe mare și în aer”, a declarat Humeniuk la televiziunea națională ucraineană.

Serviciile de informații ucrainene au detectat schimbări în activitatea forțelor navale rusești din Marea Neagră, inclusiv în ceea ce privește vasele echipate cu lansatoare de rachete, a adăugat ea.

Update 13:00 Șeful Serviciului rus de Informații Externe, SVR, Serghei Narîşkin, a prognozat un eșec al Alianței Nord-Atlantice, după angajamentul mai multor state membre privind trimiterea de arme şi echipamente militare în Ucraina în valoare de miliarde de dolari.

“NATO ridică miza pentru că încă visează la o înfrângere strategică a Rusiei. Dar asta nu se va întâmpla”, a declarat el într-un interviu televizat pentru agenția de știri RIA, dat publicității miercuri.

Șeful SVR a reluat ironia propagată de mai mulți oficiali ruși de la începutul războiului, că “SUA şi aliații lor sunt hotărați să se războiască cu Rusia până la ultimul ucrainean”.

Aceste mesaje vin în contextul în care SUA pregătesc ultimul pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de circa 2 miliarde de dolari.

Printre armele oferite ar urma să se afle, pentru prima dată, şi rachete cu o rază de acțiune de până la 150 km.

Washingtonul a ezitat până recent să furnizeze Kievului arme cu rază lungă de acțiune, din cauza temerilor că acestea ar putea fi folosite în atacuri asupra Rusiei, ceea ce ar aduce Moscova și NATO mai aproape de un conflict direct.

Kievul şi Occidentul susțin că livrările de arme și echipament militar sunt vitale pentru ajuta Ucraina să se apere în fața agresiunii militare a Rusiei, pe fondul speculațiilor că Moscova ar pregăti o nouă ofensivă de amploare în această iarnă sau la începutul primăverii.

Update 09.00 Rusia intensifică exercițiile militare comune cu Belarus

Rusia și Belarus desfășoară încă o săptămână de exerciții militare comune, a declarat Ministerul belarus al Apărării, cel mai recent semn de cooperare între aliații vecini, în contextul invaziei Moscovei în Ucraina.

Ministerul a precizat că scopul antrenamentului este de a îmbunătăți compatibilitatea celor două armate și face parte din pregătirea pentru exercițiile comune pe care cele două țări le vor organiza în Rusia în septembrie.

Anunțul privind noile exerciții vine în contextul în care unitățile de luptă aeriene ruse și belaruse continuă să efectueze misiuni de antrenament în cadrul exercițiilor comune de zbor și tactice ale forțelor aeriene ale celor două țări. Exercițiile se desfășoară la aproximativ 150 de kilometri nord de granița cu Ucraina.

Între timp, președintele rus Vladimir Putin a susținut un plan de înființare a unor centre de antrenament militar comun cu Belarus, potrivit Agenției France-Presse.

Într-un decret publicat marți, Putin i-a însărcinat pe miniștrii apărării și de externe să poarte discuții cu Belarus și să semneze un acord pentru înființarea facilităților. Un anunț făcut în octombrie de președintele belarus Alexander Lukașenko, potrivit căruia țara sa și Rusia vor forma o forță regională comună și vor efectua exerciții, a declanșat semnale de alarmă la Kiev. Ultima dată când forțele belaruse și ruse au organizat exerciții comune a fost în februarie anul trecut, înaintea invaziei.

Dar oficialii occidentali care au vorbit cu presa în această săptămână și-au exprimat îndoiala că Rusia ar putea lansa o ofensivă din Belarus în lunile următoare. Cu toate acestea, prezența trupelor rusești ar determina Ucraina să își staționeze trupele în acea direcție pentru a “compensa acest risc potențial”, au spus oficialii, chiar dacă au subliniat că este “extrem de puțin probabil” ca Belarus “să fie o axă de avansare în următoarele câteva luni”.

Update 08:30 Trupele ruse lovesc orașul Bakhmut din estul Ucrainei, transformându-l în ceea ce șeful administrației militare din regiunea Donețk, Pavlo Kyrylenko, a numit “o ruină totală”.

Două persoane au fost ucise ieri, inclusiv un copil, a declarat Kyrylenko pe Telegram. Patru civili au fost răniți, a adăugat el.

“Rușii pun la pământ Bakhmut, ucigând pe toată lumea la care pot ajunge. Documentăm cu atenție toate crimele de război. Ei vor fi trași la răspundere pentru tot!”, a scris Kyrylenko pe Telegram.

CNN a relatat în ianuarie că SUA și oficialii occidentali îndeamnă Ucraina să își mute atenția de la lupta brutală, care durează de luni de zile, din Bakhmut și să acorde prioritate în schimb unei potențiale ofensive în sud, folosind un stil diferit de luptă care să profite de noile echipamente militare angajate recent de aliații occidentali.

Ucraina a protestat marţi pe lângă ambasadorul Ungariei cu privire la comentariile “dispreţuitoare” făcute de premierul ungar Viktor Orban şi le-a cerut autorităţilor de la Budapesta să înceteze ceea ce a numit “retorica anti-ucraineană”, relatează Reuters.

Ambasadorul Istvan Ijdjarto a fost convocat de Ministerul de Externe ucrainean după ce purtătorul de cuvânt al ministerului, Oleg Nikolenko, a scris pe Facebook că Orban le-a spus jurnaliştilor că Ucraina este “ţara nimănui” şi a comparat-o cu Afganistanul.

Istvan Ijdjarto a primit “un protest puternic în legatură cu recentele declaraţii denigratoare ale premierului Ungariei Viktor Orban’, a indicat ministerul.

“S-a subliniat faptul că retorica anti-ucraineană, care se aude de la conducerea ungară de o lungă perioadă de timp, este absolut inacceptabilă şi provoacă daune serioase relaţiilor ungaro-ucrainene”, a precizat sursa citată.

“Părţii ungare i s-a cerut să înceteze această tendinţă negativă pentru a evita consecinţe ireparabile pentru relaţiile dintre cele două ţări”, a adăugat ministerul.

Orban a declarat vineri că Ungaria se va opune oricăror sancţiuni UE împotriva Rusiei care afectează sectorul energiei nucleare. Ungaria are o centrală nucleară construită de Rusia pe care intenţionează să o extindă.

Război în Ucraina, 31 ianuarie | Un summit Ucraina-UE va avea loc vineri, la Kiev

Război în Ucraina, 30 ianuarie | ISW: Întârzierile livrărilor de armament afectează capacitatea contraofensivă a Ucrainei

Război în Ucraina, 29 ianuarie | Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, vrea discuții directe cu Putin, pentru a pune capăt războiului

Război în Ucraina, 28 ianuarie | Olaf Scholz le cere germanilor să aibă încredere în decizia Guvernului de a trimite tancuri Leopard 2 Ucrainei

Război în Ucraina, 27 ianuarie | Rusia recunoaște că a lovit infrastructura energetică a Ucrainei, dar a făcut asta cu un motiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.