Rusia s-ar putea confrunta cu o lipsă acută de rachete de croazieră

0
20

Rusia s-ar putea confrunta cu o lipsă acută de rachete de croazieră, iar această problemă nu poate fi rezolvată atât de simplu – consideră Iuri Ihnat, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene din Ucraina, scrie Korespondent, citat de Rador.

Rachetă KalibrFoto: Zvezda / WillWest News / Profimedia

Ihnat remarcă o scădere a atacurilor ruseşti asupra infrastructurii ucrainene

Acesta a declarat că aviaţia trage rachete în fiecare zi asupra trupelor ucrainene, însă a subliniat că situația este complet diferită în privința rachetelor de croazieră.

„În octombrie, nu s-au folosit atât de multe, au folosit până la 15 rachete Kalibr în cursul lunii. Este evident că inamicul are un deficit. Iar acestea nu pot fi fabricate rapid și puse pe un transportor. Acestea sunt acum retrase în Marea Neagră” – a remarcat Ihnat.

Potrivit militarului, Federația Rusă are un număr redus şi de rachete Iskander, Kh-555 și Kh-101.

Totodată, reprezentantul Comandamentului Forțelor Aeriene a amintit că ocupanții ruşi continuă să bombardeze în mod constant regiunile din prima linie a frontului folosind sisteme de artilerie și rachete S-300.

Stocuri subestimate

Totuși, atacurile rusesști cu rachete de la începutul lunii octombrie asupra orașelor ucrainene au surprins prin amploarea lor și se pune problema dacă Putin va putea desfășura și alte operațiuni de același tip, potrivt Le Monde.

În 2019, cercetătorii de la institutul suedez FOI, ale cărui studii de zece ani asupra armatei ruse sunt de referință, estimau la circa 1300 stocul Federației Ruse de rachete balistice și de croazieră moderne (Iskander, Totchka-U, Kh-101, Kh-555, Kalibr etc.).

Cu toate acestea, rușii au tras aproape 3.000 de rachete în Ucraina din februarie și până acum.

Stocurile rusești au fost în mod clar subestimate”, declară Vincent Tourret, cercetător la Fundația pentru Cercetare Strategică, dar atrage atenția că luarea în considerare a tirurilor de rachete non-balistice (Grad, Smerch etc.) poate distorsiona parțial cifrele.

Este dificil, în aceste condiții, să știm dacă Vladimir Putin are mijloacele de a efectua alte atacuri de aceeași amploare, după cum se teme guvernul ucrainean.

„Stocul rusesc de rachete de croazieră moderne este în curs de epuizare, dar nu se pot da cifre exacte. Mai ales că există probabil o limită pe care armata rusă nu o va depăși, pentru a menține o cantitate acceptabilă în rezervă pentru cazul unui conflict militar împotriva NATO”, a declarat Dimitri Minic, specialist în Rusia la Institutul francez pentru Relații Internaționale.

Moscova trebuie, de asemenea, să-și păstreze forța de descurajare nucleară, care se bazează pe rachetele Kalibr, Iskander și Kh-101.

Potrivit experților occidentali, rezerva rusă ar fi totuși aproape de punctul zero

Folosirea de către Moscova a rachetelor trase de bateriile antiaeriene S-300 sau S-400 pentru a efectua lovituri la sol, așa cum s-a văzut în ultimele săptămâni în Ucraina, ar fi revelatoare în acest sens.

„Există o utilizare nefiresc de frecventă a unui număr de rachete sol-aer sau de rachete antinavă, uneori chiar învechite, care sunt trimise către ținte terestre. Aceasta înseamnă că stocurile lor de rachete avansate au fost în mare măsură consumate”, mai spune Vincent Tourret.

Rusia poate înlocui rachetele trase? Acces rusesc dificil la componente

Rusia are mijloacele necesare pentru a înlocui rachetele pe care le folosește în Ucraina.

Potrivit Institutului FOI, Moscova avea înainte de război o capacitate anuală de producție de 120 până la 200 de așa-numite rachete „tactico-operative”. Dar acest ritm este, fără îndoială, afectat acum de sancțiunile occidentale.

„În cele din urmă, rachetele de croazieră rusești vor fi mai puțin eficiente, mai puțin „inteligente”, deoarece componentele esențiale ale armelor de nouă generație vor fi greu, dacă nu imposibil, de accesat. Asta dacă nu cumva Rusia și parteneri precum China nu reușesc să dezvolte astfel de componente sofisticate”, subliniază Dimitri Minic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.