Amiralul care conduce forţele militare americane din America Latină (SOUTHCOM), Alvin Holsey, va demisiona la sfârşitul acestui an, cu doi ani înainte de termen, a anunţat joi secretarul apărării, Pete Hegseth, într-o mişcare surprinzătoare care vine pe fondul tensiunilor crescânde dintre SUA şi Venezuela, relatează Reuters.
O sursă familiarizată cu această chestiune a declarat pentru Reuters că au existat tensiuni între Holsey şi Hegseth cu privire la operaţiunile din Caraibe şi se ivise ipoteza demiterii sale în zilele premergătoare anunţului.
În postarea sa de pe reţelele sociale, Hegseth nu a dezvăluit motivul plecării lui Holsey, care este unul dintre cei doi ofiţeri de culoare cu patru stele care conduc un comandament de luptă al SUA.
Pe X, Holsey a spus că se va retrage pe 12 decembrie, dar, la fel, nu a dat niciun motiv. „A fost o onoare să servesc naţiunea noastră, poporul american şi să susţin şi să apăr Constituţia timp de peste 37 de ani”, a spus el.
Plecarea lui Holsey are loc pe fondul unei consolidări militare în Caraibe, care include distrugătoare cu rachete ghidate, avioane de vânătoare F-35 şi aproximativ 6.500 de soldaţi, în contextul în care preşedintele Donald Trump intensifică conflictul cu guvernul venezuelean.
Atacurile militare ale SUA împotriva unor ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri în largul Venezuelei au ucis cel puţin 27 de persoane, trezind îngrijorarea unor experţi juridici şi a majorităţii legislatorilor democraţi, care se întreabă dacă acestea respectă legile războiului. Administraţia Trump susţine că se află în război cu grupurile narcoteroriste din Venezuela, ceea ce face ca atacurile să fie legitime.
Miercuri, Trump a dezvăluit că a autorizat Agenţia Centrală de Informaţii să desfăşoare operaţiuni secrete în Venezuela, alimentând speculaţiile din Caracas că Statele Unite încearcă să îl răstoarne pe preşedintele Nicolas Maduro de la putere.
Holsey este cel mai recent dintr-o serie de ofiţeri superiori care şi-au părăsit funcţiile de când Pete Hegseth a preluat conducerea Pentagonului. Unele demiteri au fost bruşte, inclusiv cea a preşedintelui Comitetului şefilor de Stat Major, C.Q. Brown, care era de culoare, şi a ofiţerului naval de rang înalt Lisa Franchetti, care a fost prima femeie care a ocupat această funcţie.
„Departamentul îi mulţumeşte amiralului Holsey pentru deceniile de serviciu în slujba ţării noastre şi îi dorim lui şi familiei sale succes şi împliniri în anii care vor urma”, a declarat Hegseth pe X.
Cu mai puţin de o săptămână în urmă, Pentagonul a anunţat că operaţiunile sale de combatere a traficului de droguri în regiune nu vor fi conduse de Comandamentul Sudic, cu sediul în Miami, ci de Forţa Expediţionară Marină II, o unitate capabilă de operaţiuni rapide în străinătate, cu sediul la Camp Lejeune în Carolina de Nord.
Decizia a venit ca o surpriză pentru observatorii militari americani, deoarece un comandament de luptă precum Comandamentul Sudic ar conduce în mod normal orice operaţiuni de mare anvergură în zonă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.