Intră în vigoare de la 1 iulie! Decizia care se aplică în toată România. Au anunțat acum – Capital

Guvernul României a aprobat, joi, la propunerea oficială a Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, o serie de măsuri noi privind asigurarea asistenței medicale începând cu aprilie întrucât acum expiră valabilitatea unor documente medicale.

„Evaluarea și tratarea pacienților confirmați cu COVID-19 continuă în cadrul centrelor organizate în spitalele, unde pacienții vor beneficia de servicii medicale în regim de spitalizare de zi, suportate din fondurile aferente asistenței medicale spitalicești și decontate prin tarif pe serviciu medical-caz.

Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a persoanelor care au avut un rezultat pozitiv la testul efectuat pentru detecția virusului SARS-CoV-2 se realizează de către medicii de familie aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate”, a informat Ministerul Sănătății.

„Începând cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare împotriva COVID 19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară, în cadrul programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății. Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic, care se achiziționează de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau autorităților publice locale”, a completat Ministerul Sănătății.

Medicii de familie pot acorda, în continuare, consultații medicale la distanță

Deși starea de alertă a fost eliminată în martie 2022, rămâne valabilă facilitatea dezvoltată în pandemie. Astfel că medicii de familie și medicii din ambulatoriul clinic de specialitate pot acorda consultații medicale la distanță pacienților cu afecțiuni cronice și boli cu potențial endemo-epidemic.

De asemenea, terapiile psihiatrice și serviciile conexe actului medical furnizate de psihologi și logopezi se pot acorda la distanță în continuare. Acest tip de servicii se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate.

În plus, investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților infectați cu Sars-Cov-2, după externarea lor din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice se efectuează în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării lor.

Potrivit Ministerului Sănătății, investigațiile paraclinice trebuie făcute, chiar dacă furnizorul aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitării; pentru decontarea contravalorii lor, sumele contractate inițial se suplimentează prin acte adiționale.

În plus, pentru a asigura accesul neîntrerupt la tratament al pacienților cu afecțiuni oncologice, serviciile medicale spitalicești de chimioterapie cu monitorizare, acordate în regim de spitalizare de zi, precum și serviciile de radioterapie cuprinse în programele naționale de sănătate finanțate de CNAS se acordă GRATUIT tuturor pacienților care au nevoie de tratamentele respective.

Decontarea contravalorii lor se face de casele de asigurări de sănătate, suplimentând sumele contractate inițial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte adiționale, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat.

În cadrul Programului național de supleere a funcției renale, finanțat de CNAS, bolnavilor care suferă de insuficiență renală cronică li se asigură tratamentul continuu și gratuit prin decontarea de către casele de asigurări de sănătate a ședințelor de dializă, suplimentând sumele contractate inițial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte adiționale, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat.

Tratament împotriva infectării cu Sars-Cov2 și vaccinarea împotriva COVID-19

În ceea ce privește serviciile medicale și medicamentele speciale pentru persoanele infectate cu Sars-Cov-2, acestea se acordă tuturor persoanelor aflate în România.

Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a pacienților desfășurată în cabinetele medicilor de familie se realizează prin fișa de monitorizare a pacientului ce se completează în aplicația informatică „Corona-forms”; pentru viitoarea decontarei de către casele de asigurări de sănătate a activității de monitorizare a pacienților, datele din fișa de monitorizare a pacientului vor fi transmise, în mod automat, în forma completată de medicul de familie, din aplicația informatică „Corona-forms” în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

Reamintim faptul că de pe 31 martie 2022, diverse documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, și-au pierdut valabilitatea, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea unor noi documente:

  • biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;
  • biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;
  • recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu/îngrijiri paliative la domiciliu;
  • recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.
Cele mai recente știri
Știri similare