Clubul Valencia a anunţat, joi, 31 octombie că fostul său jucător Jose Castillejo Belinchon a murit la vârsta de 28 de ani, în urma inundaţiilor teribile care afectează Spania, relatează News.ro

Clubul Valencia a postat un mesaj pe rețelele de socializare, prin care își exprimă regretul în legătură cu moartea tânărului.

„Valencia CF își exprimă regretul profund în privind decesul lui Jose Castillejo, victimă a dezastrului provocat de DANA.
Jose Castillejo a făcut parte din Academia VCF până în etapa juvenilă și a jucat pentru mai multe echipe din Comunitatea Valenciană”, a transmis Valencia CF, printr-o postare pe X.

„Știri teribile vin către noi din cauza catastrofei DANA. CD Eldense regretă profund moartea lui Jose Castillejo la vârsta de 28 de ani”, a transmis CD Eldense SAD, printr-un mesaj pe Facebook.

Format la academia clubului Valencia, Jose Castillejo a jucat în diviziile inferioare şi pentru mai multe cluburi din împrejurimi, printre care Paterna, Buñol şi Vilamarxant.

Inundaţiile care au devastat sud-estul Spaniei în această săptămână au dus la moartea a cel puţin 158 de persoane, potrivit autorităţilor spaniole, în timp ce alte zeci de persoane dispărute sunt în continuare căutate.

 

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version