Investiție de peste 40.000 de euro

Sabina și Roxana, două surori de 21, respectiv 23 de ani, au decis să facă bani în timpul facultății, lucrând împreună. Au descoperit în București o afacere care li s-a părut interesantă, așa că au adus-o și la Sibiu. Cele două tinere dețin un food-truck cu produse care își schimbă specificul de două ori pe an – în sezonul rece găsim kurtos kolacs, iar în sezonul cald găsim înghețată. Și nu oricum, ci cu diferite arome și umpluturi.

Sabina este studentă în anul 3 la resurse umane, în timp ce Roxana este studentă în anul 1 de master la administrarea afacerilor în turism și servicii. Pe lângă studii, și-au dorit să găsească o afacere proprie, care să suplinească nevoile de dulce ale sibienilor pe toată durata anului. Voiau ceva atractiv. Așa că au decis să facă două afaceri într-una singură.

„Produsele noastre sunt unicate și sunt potrivite pentru orice consumator, indiferent de vârstă.”

„Mergem pe două direcții, una pentru sezonul rece și cealaltă pentru sezonul cald. În sezonul rece vindem kurtos, cafea caldă, ciocolată caldă, vafe cu bule, iar pentru sezonul cald vindem deserturi cu arome diferite și înghețată, ceai cu bule sau granita”, spun cele două.

Au emoții pentru momentul în care vor face schimbarea la sezonul cald, pentru că deocamdată feedback-ul celor care s-au oprit pe la toneta lor a fost doar pentru produsele pregătite pe timpul iernii. „Încă nu știm cum vor reacționa clienții când vom face schimbarea, dar pentru sezonul de iarnă au fost foarte încântați de produsele delicioase, aromate pe care le-am oferit”, explică ele.

cake&roll shopping city

O afacere la început de drum, deschisă cu câteva zeci de mii de euro

Activitatea au început-o recent, mai exact pe 18 decembrie 2021, cu produse pentru sezonul de iarnă. Pentru a o pune pe picioare, sibiencele au avut nevoie de un credit la bancă și de ajutorul părinților. „Am cumpărat franciza din București și am achitat 46.000 de euro printr-un credit de la bancă, iar pentru startul afacerii ne-au ajutat părinții cu 10.000 de euro.

Ele speră ca afacerea să prindă și pe timpul verii, nu doar pe sezonul rece.

„Sezonul de vară va începe din 15 aprilie și îi așteptăm pe curioși cu diferite produse pe bază de înghețată”, arată Sabina și Roxana.

cake&roll shopping city kurtos frisca

Până acum, toneta amplasată în vecinătatea Shopping City Sibiu a vândut kurtos kolacs cu bombonele, bucăți de ciocolată, cocos, vanilie, alune, dar și combinații precum măr copt și scorțișoară, mousse de zmeură și topping, caramel și fulgi de migdale, iar lista poate continua. De asemenea, au pregătit bubble waffles cu zahăr pudră, cremă de ciocolată, gem și rulouri cu frișcă.

La capitolul înghețată, de la jumătatea lunii aprilie se vor servi deserturi precum meringue cu zmeură, vafe cu toppinguri, gem, Rafaello, pară și ciocolată, fructe, dar și preparate special concepute pentru copii, cum sunt mini cornetul cu înghețată curcubeu sau mini desertul cu Haribo și alte dulciuri preferate de cei mici.

cake&roll shopping city

Toneta se numește Cake&Roll și o puteți găsi afară, în fața magazinelor de la Shopping City Sibiu, dar puteți vedea bunătățile pregătite de cele două sibience și pe pagina de Facebook a afacerii lor.

cake&roll shopping city frișcă

Urmăriți-ne pe
Instagram /
Facebook /
YouTube


Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Cele mai recente știri
Știri similare