Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, anunţă că Legea pregătirii populaţiei, care prevede implementarea serviciului militar voluntar, se află pe circuitul de avizare interministerial şi a primit deja majoritatea avizelor. Ministrul afirmă că, dacă proiectul nu dă şi femeilor posibilitatea de a se înscrie la serviciul militar voluntar, va face demersuri pentru ca o prevedere în acest sens să fie introdusă.

”Legea pregătirii populaţiei instituie ideea de serviciu militar voluntar. Orice tânăr între 18 şi 35 de ani se va putea înscrie să facă armata voluntar patru luni de zile, va fi plătit în aceste patru luni, va primi nişte bani la finalul acestor patru luni, iar apoi va rămâne în rezerva operaţională a Armatei Române, se pregăteşte din timp în timp în anii care urmează şi creştem rezerva, oamenii care sunt pregătiţi militar. (…) Vor fi plătiţi cu solda minimă pe cele patru luni, dacă nu mă înşel, şi vor primi trei salarii medii la final, deci sunt nişte bani buni”, a explicat Ionuţ Moşteanu, marţi seară, la Euronews România.

 

El a spus că este un model care a funcţionat cu succes în alte ţări, iar dintre cei care participă la serviciul militar voluntar vor fi recrutaţi militari profesionişti. 

 

Ministrul a susţinut că are convingerea că şi femeile trebuie să participe la serviciul militar voluntar, subliniind că dacă în proiectul aflat pe circuitul interministerial nu se prevede posibilitatea ca şi femeile să participe, va face demersuri pentru introducerea unei prevederi în acest sens.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version