Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, afirmă, în Pastorala de Crăciun, că rezolvarea oricărei probleme trebuie să înceapă de la noi înşine şi că dacă există mai multă credinţă atunci situaţiile de criză şi conflictele pot fi depăşite mai uşor.

ÎPS Teofan susţine, în Pastorala adresată credincioşilor de Crăciun, că un creştin „adevărat” ştie că „schimbarea lumii începe cu el însuşi” şi că „nu programele politice, nu proiectele sociale sau economice aduc bunăstare şi pace în lume, ci înnoirea sufletului, curăţirea lui de patimi, pacea lăuntrică şi apropierea de Dumnezeu”.

„Rezolvarea oricărei probleme trebuie să înceapă de la noi înşine, de la sufletul nostru, nu de la învinuirea şi aşezarea răspunderii pe umerii celorlalţi. Un creştin adevărat ştie că orice faptă bună sau rea a lui nu-l priveşte doar pe el însuşi, ci se reflectă asupra întregului univers. De aceea, cea mai mare strădanie a sa este aceea de a trăi pe cât posibil fiecare zi fără de păcat. În acelaşi timp, asemenea lui Hristos, suferă împreună cu semenii săi, durerea celorlalţi fiind şi durerea lui. El ştie, de asemenea, că schimbarea lumii începe cu el însuşi: nu programele politice, nu proiectele sociale sau economice aduc bunăstare şi pace în lume, ci înnoirea sufletului, curăţirea lui de patimi, pacea lăuntrică şi apropierea de Dumnezeu. Cu cât mai mare este în inima omului credinţa, cu cât viaţa acestuia este mai plăcută lui Dumnezeu, cu atât mai grabnic se depăşesc şi situaţiile de criză, conflictele, războaiele din lume”, afirmă ÎPS Teofan.

Totodată, înaltul prelat consideră că răul din lume se menţine şi se extinde cu cât este mai mult întuneric în suflet.

„Nu învinuirea şi corectarea celorlalţi este soluţia pentru a îndepărta răul din lume, ci lupta cu propriile patimi şi păcate, cu răul din noi înşine. Urmând această cale dobândim pacea în sufletul nostru şi putem apoi să ajutăm cu adevărat şi lumea din jur”, mai spune ÎPS Teofan în Pastorala de Crăciun.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei adaugă că persoana care se depărtează de Dumnezeu „vede cauza nedreptăţilor, a răului în general, în afara sa, fiind încredinţat în sinea lui că doar ceilalţi greşesc, pe când el însuşi este fără pată şi drept”.

„De aceea, pentru a îndrepta răul din lume, soluţia o vede în corectarea şi chiar pedepsirea celorlalţi”, mai spune ÎPS Teofan în mesajul adresat credincioşilor.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version