Qatarul a anunţat că îşi suspendă medierea între Israel şi Hamas-ul palestinian, spre disperarea unor israelieni care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la soarta ostaticilor încă deţinuţi în Fâşia Gaza, relatează AFP.

În a 400-a zi a războiului declanşat de mişcarea islamistă, mii de persoane s-au adunat la Tel Aviv, ca în fiecare sâmbătă, pentru a cere eliberarea ostaticilor.

„Sunt foarte, foarte îngrijorată”, a declarat Ruti Lior, una dintre manifestante, pentru AFP. „Nu prea înţeleg în ce măsură Qatarul poate sau nu să ajute, dar pentru mine este încă o dovadă că nu prea este seriozitate şi că aceste acorduri sunt sabotate”, a explicat aceasta.

Evenimente

14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou

La manifestaţie, mai multe persoane au afişat pancarte cu numărul 400 sau sloganuri care cereau întoarcerea ostaticilor şi încetarea războiului. „Aşteptăm de 400 de zile”, a declarat Gal, un bărbat în vârstă de 60 de ani. Qatarul „a eşuat în problema medierii, şi nu doar el, ci şi ceilalţi au eşuat”.

Alături de Statele Unite şi Egipt, Qatarul este unul dintre principalii actori ai medierii menite să stabilească un armistiţiu între cei doi beligeranţi şi să asigure eliberarea ostaticilor. Din cele 251 de persoane luate ostatice în acea zi, 97 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de către armata israeliană.

În noiembrie 2023, medierea internaţională a condus la un armistiţiu – singurul în acest conflict – care a durat o săptămână şi a dus la eliberarea ostaticilor în schimbul prizonierilor palestinieni deţinuţi de Israel. Dar, după luni de eforturi zadarnice, Qatarul a anunţat sâmbătă că şi-a suspendat medierea.

„Câte lacrimi trebuie să mai curgă şi cât sânge trebuie să mai fie vărsat înainte ca cineva să facă ceea ce trebuie şi să ne aducă copiii acasă? Patru sute de zile! Îşi poate cineva imagina asta?”, a declarat Nina Wenkert, mama unui ostatic. „Suntem tăcute, dar nu am renunţat. O mamă nu renunţă niciodată. Niciodată!”, a adăugat ea.

La rândul său, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Qatar a declarat într-un comunicat că ţara sa îşi va relua eforturile de mediere „atunci când părţile vor arăta voinţă şi seriozitate” pentru a pune capăt ostilităţilor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version