Jandarmeria a dat, după meciul de fotbal dintre FCSB şi FC Manchester United, 17 amenzi în valoare totală de 71.300 de lei şi a fost întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate pentru purtarea sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

„Dintre acestea, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române citat de Agerpres.

Totodată, a fost aplicată o sancţiune complementară privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a opta şi ultima a competiţiei de fotbal Europa League, astfel că echipa bucureşteană va evolua în play-off-ul pentru optimile de finală.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version