Josef Kappl dezvăluie care au fost condițiile puse pentru a participa la concertele aniversare de 60 de ani ale trupei Phoenix

Formația Phoenix în vremurile de aur Foto: Facebook Josef Kappl

Concertul pe care formația Phoenix îl va susține în această seară în Parcul Rozelor, inclus în cadrul manifestărilor incluse în Ziua Timișoarei a suscitat un interes deosebit, mai ales datorită faptului că de o bună bucată de vreme au existat zvonuri care au propagat ideea că la această aniversare vor fi prezenți și formula de aur a trupei, adică Josef Kappl și Mircea Baniciu.

Misterul s-a dezlegat cu câteva zile în urmă, când organizatorii evenimentului au anunțat că doar Ovidiu Lipan Țăndărică (din vechea formulă de aur) va cânta alături de Phoenix, dar polemicile au continuat ieri, când Nicu Covaci a anunțat că Mircea Baniciu și Josef Kappl au refuzat invitația din motive personale.

„Kappl și Baniciu au fost în Phoenix. Și, de data asta, pentru că sunt 60 de ani de Phoenix, mi-am călcat pe inimă și i-am invitat pe toți, pentru că lumea trebuie să vadă un lucru frumos, o prietenie între toți care am pus sufletul la formația asta. Toți. Dar interesele personale sunt mai importante astăzi, că trăim în capitalism.Și atunci e mai important să-ți faci treaba ta”, a spus Nicu Covaci. „Au fost invitați de mine, dar au spus că nu pot să vină. Motivul pentru care nu vor să vină nu este legat de un alt concert, este altul, dar nu sunt eu cea care l-aș putea împărtăși, pentru că mi-am dorit din suflet să vină. De aceea i-am și invitat. Asta este”, a spus Camelia Mingasson, din partea organizatorilor.

Pe de altă parte, Josef Kappl, prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare a transmis un comunicat de presă pe care îl redăm în cele mai de jos integral.

„Pentru mine Phoenix nu e doar o firmă care sărbătorește 60 de ani de la înființare, ci este ceva mult mai presus, devenind o legendă, mai ales în perioada de după 1971 până în 1977, perioada în care am creat în «formula de aur», un drum nou al muzicii rock din România.

Acest lucru l-am creat noi, cei din «formula de aur» (nume dat de fanii noștri!), aici fiind vorba de Covaci, Baniciu, Kappl, Petrescu, Lipan. Să nu-i uităm pe Sepi, Reininger, Cârcu, Foarță, Ujică și mulți alții din culise. La începutul anului am acceptat să particip la evenimentul Phoenix ‘60, socotind că avem o obligație morală față de fani și față de legenda pe care am creat-o în anii ‘70 – dar nu ca invitat – ci ca un Phoenix adevărat, pentru că altfel ar fi ca și cum aș fi invitat la nunta mea. Dar după ce am citit desfășurătorul evenimentului alcătuit de leaderul Phoenix (cu care de fapt n-au fost de acord nici organizatorii implicați, nici sponsorii care acum s-au retras!) am pus și eu anumite condiții, care însemnau modificări însemnate ale acelui desfășurător. Condițiile puse de mine au fost, printre altele: – să apărem în «formula de aur» în finalul evenimentului, nu în deschiderea lui, așa cum prevedea desfășurătorul, – să întocmim un program cu muzica pe care am creat-o împreună în acei ani, -să pregătim temeinic concertul, cu multe repetiții.. Toate acestea, pentru a fi la nivelul legendei pe care am creat-o împreună. Perioada am stabilit-o de comun acord între 15.09. – 15.10.2022. Era vorba chiar de cinci concerte în această perioadă. După ce i-am comunicat leaderului condițiile hotărâte împreună cu Baniciu, Lipan și Neumann, acesta a întrerupt comunicarea cu mine în data de 22 martie 2022. Despre acest concert cu ocazia zilei orașului Timișoara am fost anunțat de-abia în data de 22 iulie, când am fost pentru prima oară invitat de către doamna Camelia Mingasson, să particip la acest eveniment alături de Phoenix. I-am răspuns doamnei Mingasson că nu pot accepta invitația din mai multe motive obiective. Acestea sunt: invitația mult prea târzie, lipsa timpului necesar pentru repetițiile necesare pregătirii unui spectacol la nivelul unui Phoenix, așa cum îl consider eu și faptul că aveam de îndeplinit condițiile contractuale cu organizatorii festivalului «TamTam» din Brașov pentru reprezentația Operei Rock-Simfonic «Meșterul Manole» (lucrarea vieții mele), care datează încă din 2020, amânată și fixată pe 30 iulie 2022. Deci nu este vorba în nici un caz de rea voință, sau ignoranță din partea mea! Dar câte-odată există priorități și obligații care nu-ți permit hotărâri spontane. Doresc întregului ansamblu mult succes și sunt convins că lipsa mea din grupul celor «60 de membrii care s-au perindat pe la Phoenix» nici nu va fi sesizată! Al vostru Josef «Ioji» Kappl, ex-bassist PHOENIX, ex-compozitor PHOENIX, ex-orchestrator PHOENIX“, a transmis Josef Kappl.

Concertul formației Phoenix din această seară din Parcul Rozelor este anunțat de la ora 19:30, în deschiderea lor urmând să susțină un recital trupa Rezident Ex.

Cele mai recente știri
Știri similare