Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, s-a alăturat, duminică, zecilor de mii de protestatari propalestinieni care au mărşăluit pe emblematicul Harbour Bridge din Sydney.

Manifestanţii au mărşăluit pe o ploaie torenţială, scandând „încetaţi focul acum” şi „Palestina liberă”, în timp ce bannerele purtau numele a mii de copii ucişi în războiul care opune Israelul mişcării islamiste Hamas în Fâşia Gaza de aproape 22 de luni.

Julian Assange, care s-a întors în Australia în iunie 2024, a mers aproape de partea din faţă a procesiunii împreună cu familia sa şi nu a vorbit cu jurnaliştii.

După ce a petrecut şapte ani în izolare în ambasada Ecuadorului din Londra, activistul a petrecut cinci ani după gratii în Anglia, folosind toate mijloacele pentru a se opune extrădării sale în Statele Unite, care îl urmăreau pentru publicarea de informaţii diplomatice şi militare ultrasecrete.

 

„Stupoarea morală, laşitatea şi complicitatea au permis Israelului să facă ceea ce a făcut cu impunitate”, a declarat senatorul Verzilor Mehreen Faruqi la eveniment.

Australia a fost una dintre cele 15 ţări care au lansat un apel colectiv miercuri, la finalul unei conferinţe ministeriale la New York, pentru a-şi exprima dorinţa de a recunoaşte un stat palestinian.

Dar Canberra nu a anunţat niciun plan concret de recunoaştere, aşa cum au făcut în ultimele zile Franţa, Regatul Unit şi Canada, care încearcă să menţină în viaţă soluţia celor două state, o ipoteză subminată de războiul din Gaza.

 

Acesta din urmă a fost declanşat de atacul Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023, care a provocat moartea a 1 219 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unei numărători AFP bazate pe date oficiale.

Represaliile Israelului au provocat cel puţin 60 332 de morţi în Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Hamas, considerate fiabile de ONU.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version