Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru convocarea noului Legislativ, ales pe 1 decembrie, la parlamentare.
Astfel, noul Parlamentul va avea o ședință, vineri, 20 decembrie, de la ora 14.00, transmite Administrația Prezidențială.
PSD, PNL, USR, UDMR şi grupul parlamentar al minorităților naționale au anunțat, după întâlnirea de marți seara de la Palatul Victoria, că vor face împreună o coaliție și că vor să susțină un candidat comun la alegerile prezidențiale. Formațiunile vor avea mâine o nouă ședință.
Cele patru partide care vor să formeze alianța pro-europeană de guvernare ar avea 304 de mandate în noul Parlament, din totalul de 465, însemnând 66% din totalul aleșilor.
Partidele suveraniste vor reprezenta undeva peste 35% din viitorul Legislativ.
Social-democrații au în acest moment 123 de senatori și deputați. Vor avea cu 30 de aleși mai puțin ca în prezent, însă rămân în continuare cei mai numeroși.
După rezultatele din alegerile de pe 1 decembrie, AUR ar fi a doua formațiune cu cei mai numeroși parlamentari, cu 88 de aleți, însă dacă ne uităm la ce au declarat mai mulți social-democrații în ultima perioadă, ei au spus că n vor forma alianțe cu extremiștii. PNL va avea 71 de parlamentari, USR – 59, UDMR – 32, SOS România – 43, POT – 30 și minoritățile 19 mandate.
Partidele suveraniste au peste 30% din totalul mandatelor în Parlament, AUR are de două ori mai mulți aleși ca în prezent.
Editor : Ana Petrescu