Kremlinul respinge miercuri drept ”vorbe goale” declaraţii ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski care s-a declarat marţi pregătit de negocieri directe cu omologul său rus Vladimir Putin şi alţi lideri, pentru ca să pună capăt Războiului din Ucraina, relatează AFP.
”Pentru ca să fii gata trebuie să ai la bază ceva (…). Până acum, acest lucru nu poate fi perceput decât vorbe goale”, declară presei un purtător de cuvânt al preşedinţkiei ruse, Dmitri Peskov.
El subliniază că preşedintele ucrainean a interzis prin decret, în octombrie 2022, orice negocieri atât timp cât Vladimir Putin se află la pueter în Rusia – o replică faţă de decizia Kremlinului de a revendica anexarea a patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.
”Cu toate acestea, noi rămânem deschişi la negocieri”, a continuat Dmitri Peskov.
”Realitatea de pe teren” trebuie să convingă Kievul ”să dea dovadă de deschidere şi de interes faţă de asemenea negocieri”, a apreciat el.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, întrebat într-un interviu difuzat marţi despre posibilitatea de a negocia cu Vladimir Putin, a dat asigurări că va negocia cu Moscova ”dacă este singura configuraţie în care putem aduce pacvea cetăţenilor Ucrainei şi nu mai pierdem oameni”.
DOUĂ SATE CUCERITE ÎN DONEŢK ŞI HARKOV
Armata rusă anunţă miercuri că a cucerit două sate situate în estul şi sud-estul Ucrainei, lărgindu-şi acapararea pe malul de vest al râului Oskil, care a marcat mult timp linia frontului în zonă.
Ministrul rus al Apărării anunţă că trupele ruse au cucerit Baranivka, o localitate situată în regiunea Doneţk (est), şi Novomlînsk, o localitate situată pe malul Oskilului în regiunea Harkov (nord-est).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.