Kremlinul a declarat vineri că au fost vehiculate o mulţime de informaţii inexacte cu privire la planurile Statelor Unite de a pune capăt războiului din Ucraina şi a cerut răbdare în contextul înmulţirii speculaţiilor despre momentul unei posibile întâlniri între preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Donald Trump, informează Reuters.

La o întâlnire cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat despre o informaţie conform căreia emisarul preşedintelui Trump pentru Rusia şi Ucraina, Keith Kellogg, încearcă să aranjeze un armistiţiu chiar înainte de discuţiile privind un acord de pace.

„Nu avem deocamdată nimic de adăugat. Există o mulţime de declaraţii şi informaţii pe această temă care sunt infirmate, schimbate, recunoscute ca farse sau altceva a doua zi”, a răspuns Peskov. El a clarificat că „nu există încă nimic substanţial în această chestiune; trebuie doar să avem răbdare”.

Preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin s-au declarat amândoi dornici să se întâlnească în persoană. Agenda de discuţii a unei astfel de întâlniri, dacă se va concretiza, este de aşteptat să se concentreze pe scopul declarat al preşedintelui Trump de a pune capăt rapid conflictului care durează de trei ani.

„Rusia este deschisă negocierilor. În orice caz, un acord ar trebui să vină ca rezultat al negocierilor”, a mai spus Dmitri Peskov.

CNN citase anterior o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Kremlinului în care acesta spunea că nu au avut loc contacte iniţiale între cei doi lideri cu privire la necesitatea unei astfel de întâlniri sau unde şi cum ar putea ea avea loc.

Leonid Sluţki, şeful comisiei pentru afaceri internaţionale al Dumei de Stat, a afirmat joi, citat de agenţia de presă RIA, că pregătirile pentru o astfel de întâlnire sunt „într-un stadiu avansat” şi că ea ar putea avea loc în februarie sau martie.

Dmitri Peskov a declarat miercuri că se intensifică contactele cu echipa preşedintelui Trump la nivelul „departamentelor individuale”, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version