Venus Williams a fost eliminată în primul tur la Australian Open. Sportiva americană a devenit, duminică, la 45 de ani, cea mai în vârstă jucătoare care a participat la Australian Open în Era Open.
Fostul număr 1 mondială, care a căzut pe locul 578 în clasamentul WTA, a onorat invitaţia primită din partea organizatorilor de a juca în cea de-a 22-a ediţie a Australian Open, la mai bine de un sfert de secol de la prima sa apariţie pe tabloul principal de la Melbourne, în 1998.
Ea a condus cu 4-0 în setul trei, dar în cele din urmă a fost învinsă de sportiva sârbă Olga Danilovic,locul 68 mondial, scor 6-7 [5], 6-3, 6-4.
Danilovic va juca în turul doi cu învingătoarea meciului dintre Coco Gauff (locul 4) şi kazaha Kamilla Rahimova (93 WTA).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

