Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a avut miercuri o confruntare verbală cu congresmenii democraţi în cadrul unei audieri de aproape şase ore, fiind prima dată de la începutul războiului cu Iranul când a răspuns la întrebări sub jurământ, relatează BBC.

Şeful Pentagonului a comparut miercuri in fata Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentantilor, alături de preşedintele Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, şi de directorul financiar al Departamentului Apărării, Jules Hurst.

În cuvântul său de deschidere, Hegseth a afirmat că „cel mai mare adversar” cu care se confruntă ţara sunt „cuvintele defetiste” ale democraţilor şi ale unor republicani.

SUA şi Iranul au convenit asupra unui armistiţiu pentru a permite negocieri de pace, dar conflictul nu s-a încheiat oficial.

Legiuitorii democraţi din comisie au criticat modul în care sunt folosite fondurile federale în conflict.

Jules Hurst a dezvăluit în cadrul audierii că războiul a costat SUA 25 de miliarde de dolari până în prezent. Hurst a precizat că majoritatea cheltuielilor au fost pentru muniţie şi pentru înlocuirea echipamentelor. Hurst le-a mai spus parlamentarilor că o evaluare completă a costurilor va fi prezentată ulterior.

CITEȘTE ȘI Pentagon: Războiul SUA în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari

Banii au constituit un subiect major de discuţie în timpul audierii.

Casa Albă a solicitat Congresului să majoreze bugetul de apărare al SUA la 1,5 trilioane de dolari, o creştere semnificativă care ar marca cea mai mare extindere a cheltuielilor militare de la cel de-al Doilea Război Mondial. Hegseth a declarat comisiei că cererea de buget „reflectă urgenţa momentului”.

Generalul Dan Caine a afirmat, la rândul său, că suma de 1,5 trilioane de dolari „reprezintă o investiţie istorică pentru securitatea viitoare”, care ar permite SUA să ţină pasul cu tehnologia în rapidă evoluţie.

Democraţii din comisie au caracterizat adesea acţiunea militară a SUA în Iran ca fiind un război costisitor, care nu era necesar, purtat fără aprobarea Congresului.

„Aţi minţit publicul american cu privire la acest război încă din prima zi, la fel şi preşedintele”, a spus democratul californian John Garamendi. El i-a spus lui Hegseth că Trump este „blocat într-un impas” într-un alt război din Orientul Mijlociu.

Hegseth a calificat declaraţia lui Garamendi drept „imprudentă” şi a negat că Trump s-ar afla într-o „mlaştină”.

„Ura dumneavoastră faţă de preşedintele Trump vă orbeşte”, i-a spus Hegseth.

Mulţi republicani din comisie au susţinut în mare măsură Pentagonul, congresmanul Carlos Gimenez din Florida afirmând că el consideră Iranul o ameninţare existenţială pentru SUA.

„Când cineva îmi spune de 47 de ani că vrea să ne omoare, cred că o să-l iau în serios”, a spus el. „Susţin eforturile noastre de a ne asigura că Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară”, a arătat el.

Audierea, adesea pe un ton în contradictoriu, a abordat şi implicaţiile economice internaţionale ale războiului, precum creşterea preţurilor globale la petrol şi efectele sale în lanţ asupra preţului altor bunuri.

La un moment dat, Hegseth a ripostat cu un ton sfidător, spunându-i unui congresman: „Să-ţi fie ruşine!”.

Unii congremeni au cerut, de asemenea, asumarea responsabilităţii pentru un atac aerian asupra unei şcoli din Iran. Potrivit oficialilor iranieni, acel atac asupra oraşului Minab a ucis 168 de persoane, inclusiv aproximativ 110 copii, în primele etape ale atacului comun al SUA şi Israelului asupra Iranului. Presa americană a relatat la începutul lunii martie că anchetatorii militari americani consideră că forţele americane sunt probabil responsabile de lovirea şcolii, în mod neintenţionat, dar nu ajunseseră la o concluzie finală.

„Am făcut o greşeală şi asta se întâmplă în război… la două luni după ce s-a întâmplat, am refuzat să spunem ceva despre asta, dând lumii impresia că pur şi simplu nu ne pasă”, a comentat Adam Smith, liderul democraţilor din comisie.

Reprezentantul Californiei, Ro Khanna, l-a presat pe Hegseth cu privire la preţul atacului asupra şcolii. Secretarul apărării a spus că „acea situaţie nefericită rămâne în curs de investigare” şi că „nu ar atribui un preţ acestui incident”.

Hegseth va compărea joi în faţa Senatului SUA pentru o altă audiere.

Share.
Exit mobile version