Meciul FC Barcelona-Celta Vigo, din LaLiga, a fost întrerupt în minutul 40 pentru mai bine de 15 minute, pentru ca unei persone din tribună să i se acorde asistenţă medicală, relatează As.
După ce Lamine Yamal a deschis scorul pentru FC Barcelona, în minutul 40, înscriind din penalti în poarta apărată de Ionuţ Radu, medicii echipei Barcelona s-au repezit spre tribune, iar arbitrul, Munuera Montero, a întrerupt meciul la recomandarea delegatului de securitate.
Surse citate de SER au indicat că ar putea fi vorba de un stop cardiac. În zona în care s-a produs incidentul, echipele medicale au ajuns rapid la faţa locului şi s-au eliberat toate căile de acces pentru a facilita cât mai mult posibil evacuarea persoanei.
Pe tot parcursul incidentului, publicul a fost informat prin sistemul de sonorizare al stadionului cu privire la ceea ce se întâmpla. După aproximativ un sfert de oră în care jucătorii au rămas pe teren, prin acelaşi sistem de sonorizare s-a anunţat că intervenţia medicală se încheiase şi că persoana fusese evacuată. Apoi arbitrul a reluat meciul.

