Atunci când președintele rus Vladimir Putin a anunțat o „mobilizare parțială”, în septembrie 2022, prima mobilizare a Rusiei de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, mii de bărbați din Siberia au fost trimiși pe front. Numai din regiunea Irkutsk și din Republica Buriatia, au fost recrutați cel puțin 9.000 de bărbați. Trei ani mai târziu, aproximativ o treime dintre ei au murit sau au rămas cu dizabilități pe viață. Publicația Meduza a investigat ceea ce se știe despre soarta acestor bărbați și despre care a făcut dezvăluiri ce dau fiori.
Conform cifrelor oficiale, cel puțin 5.000 de bărbați din regiunea Irkutsk și 4.000 din Republica Buriatia au fost trimiși pe front în timpul „mobilizării parțiale” a Rusiei, din toamna anului 2022. În cei trei ani care au trecut de atunci, cel puțin 1.178 dintre ei au fost uciși: 567 din regiunea Irkutsk și 611 din Buriatia. Aceasta înseamnă unul din nouă bărbați mobilizați din Irkutsk și unul din șapte din Buriatia.
Este mai greu de estimat câți au rămas invalizi. Dacă presupunem că pentru fiecare soldat ucis există doi răniți grav, numărul ar depăși 2.000. Cu alte cuvinte, în trei ani, aproximativ o treime din toți bărbații mobilizați din regiune au murit sau au rămas cu dizabilități permanente, arată Meduza.
Numărul persoanelor dispărute este, de asemenea, necunoscut. Nu există o listă oficială, publică; familiile împărtășesc adesea astfel de informații între ele.
În iulie, de exemplu, publicația „People of Baikal” a fost contactată de rudele unui soldat mobilizat, Nikolai Lazarev, despre care nu se mai știe nimic de mai bine de doi ani și jumătate. Rudele sale mărturisesc:
La început ne-au spus că a dezertat din unitatea sa. Dar cum este posibil așa ceva? Este un veteran de război, a luptat în Cecenia. Nu este un băiat de 18 ani. Am scris Ministerului Apărării, chiar și președintelui. În acest moment, singura opțiune pare să fie să ne urcăm într-un avion și să zburăm personal la Putin.
În practică, a fi desemnat „dispărut în acțiune” înseamnă, de obicei, că un soldat a fost ucis, dar cadavrul său nu a fost niciodată recuperat de pe câmpul de luptă.
Vârsta medie a acestor bărbați mobilizați era de 34 de ani atunci când au fost înrolați și de 36 de ani la momentul morții lor.
Cel mai în vârstă era Oleg Makrov, în vârstă de 54 de ani, ucis de focul de artilerie în regiunea Lugansk, din Ucraina. El a lăsat în urmă o soție și o fiică. Cel mai tânăr era Lev Shignokhoyev, care s-a născut în timpul președinției lui Putin și avea doar 21 de ani atunci când a fost ucis lângă Bahmut.
Unii au fost uciși aproape imediat. Dmitri Sidorov, 23 de ani, și Andrei Pichuyev, 44 de ani, au fost amândoi recrutați pe 22 septembrie. Până pe 4 octombrie – în mai puțin de două săptămâni – amândoi erau morți. Nu este clar dacă au primit vreun fel de pregătire înainte de a fi trimiși pe front.
Majoritatea soldaților mobilizați din regiunea Irkutsk și Buriatia, care au fost uciși în luptă, au servit în regiunea Donețk din Ucraina; doar 29 au murit în alte locuri, în principal în regiunea Kursk, din Rusia, și în regiunea Lugansk, din Ucraina. Cele mai sângeroase pierderi au avut loc în zilele decisive ale bătăliei pentru Bahmut, în februarie 2023, când cel puțin 84 de bărbați din regiune au fost uciși.
„Splina nu este un organ vital”
Rușii recrutați în cadrul mobilizării au petrecut trei ani pe front, fără ca sfârșitul serviciului lor să fie previzibil. Oficialii spun că vor rămâne acolo „până când obiectivele operațiunii militare speciale vor fi atinse”. În practică, există doar două modalități legale de a fi lăsat la vatră: atingerea vârstei maxime de serviciu militar, de 65 de ani, sau suferirea unei leziuni sau boli grave.
Însă rănile trebuie să fie cu adevărat grave. În caz contrar, odată tratat, soldatul este trimis înapoi pe front. Să luăm cazul lui Alexei Kuptsov, scriu jurnaliștii Meduza. Recrutat în octombrie 2022, el a fost grav rănit în decembrie, suferind leziuni provocate de șrapnel care l-au lăsat fără vedere la un ochi. După mai multe operații, a fost trimis înapoi la datorie, pe jumătate nevăzător. Kuptsov a fost repartizat la patrulele poliției militare din Volnovakha, un oraș ocupat din regiunea Donețk din Ucraina. În ianuarie 2024, în timp ce se afla în serviciu, a suferit un accident vascular cerebral.
În unele cazuri, soldații răniți sunt trimiși acasă, dar asta nu înseamnă că statul le va recunoaște întotdeauna handicapul. Konstantin Alexandrov a suferit multiple leziuni la cap, picioare și abdomen. Medicii i-au extirpat splina în timpul operației. O comisie medicală militară l-a declarat „parțial apt” pentru serviciul militar și l-a trimis acasă. Dar când a solicitat statutul de invaliditate și beneficiile care ar fi trebuit să îi revină, cererea i-a fost respinsă. Mama tânărului povestește:
Medicii i-au spus că splina nu este un organ vital, că trebuie doar să-și facă analize de sânge o dată pe lună. Dar imunitatea lui s-a prăbușit – este mereu bolnav, suferă de răceli și pneumonie. Nu poate munci cum trebuie. El forează puțuri. Când lupta, statul avea nevoie de el. Dar odată ce a devenit practic invalid, au uitat de el
Alexandrov are un fiu de șase ani, dar odată ce a fost declarat inapt pentru serviciul militar, familia lui a pierdut compensația de la stat pentru acoperirea cheltuielilor de îngrijire a copilului. Acum primește doar 5.000 de ruble pe lună (n.r. aproximativ 60 de dolari) ca beneficiu pentru veterani.
Cel puțin un soldat mobilizat din regiune și-a luat viața. Viktor Petrov era staționat în Lugansk, în Ucraina ocupată. El i-a spus mamei sale că poliția militară îl bătea frecvent. „Fiul meu mi-a spus că îl băteau cu un pistol cu electroșocuri și cu bastoane, îl atârnau de mâini de tavan”, își amintește mama lui. În timpul unei bătăi, i-au fost rupte coastele.
Citește și Lucrătoarele sexuale din Sankt Petersburg, sub teroarea soldaților ruși. „Am decapitat ucraineni, crezi că nu-ți tai și ție capul?”
După ce a fost externat din spital, Petrov a fost plasat într-o cazarmă a poliției militare. De acolo, a sunat-o pe mama sa și i-a cerut bani pentru a cumpăra echipament. A doua zi, comandantul său a sunat-o pentru a-i spune că Petrov și-a luat viața.
Atunci când trupul său a fost adus acasă, mamei sale nu i s-a permis să deschidă sicriul. Ea este convinsă că fiul său a fost ucis. Anchetatorii au deschis un dosar pentru „incitare la sinucidere”, dar l-au închis ulterior.
Aproape fără scăpare
Unii soldați mobilizați au ales să fugă sau să se predea, în loc să continue serviciul militar. Dar cei care sunt capturați sunt trimiși imediat înapoi pe front. Dmitri Petrov, de exemplu, a fost luat prizonier la șase luni după ce a fost recrutat. Două luni mai târziu, a fost trimis înapoi pe câmpul de luptă, unde a fost ucis.
Nu se știe câți bărbați mobilizați sunt pe fugă; majoritatea cazurilor ies la iveală abia după ce respectivii sunt prinși. Un bărbat, Vitali Petrov, a dezertat după o ceartă cu comandantul său și a evadat de două ori din arest. Poliția l-a găsit, în cele din urmă, ascuns în pivnița soacrei sale. A fost condamnat la șase ani pentru dezertare, în timp ce soacra sa a primit doi ani după o ciocnire violentă cu ofițerii în timpul arestării.
Alții, după ce au fost trimiși acasă din motive de sănătate, s-au întors ulterior voluntar pe front. În februarie 2023, Viktor Khoroshikh a suferit leziuni grave, fiindu-i perforate ambele timpanele. A fost externat și s-a întors la viața civilă, găsind de lucru la o fabrică de elicoptere din Ulan-Ude. Dar un an mai târziu, a semnat un nou contract cu Ministerul Apărării ca voluntar. Cinci luni mai târziu, a murit. Avea 43 de ani și a lăsat în urmă o soție și cinci copii.
În total, cel puțin 399 de soții ale bărbaților mobilizați din regiunea Irkutsk și Buriatia au rămas văduve, iar cel puțin 828 de copii au rămas fără tată, arată Meduza.
Editor : C.A.
