„O negociere de pace nu înseamnă bullying la adresa celui agresat, nu înseamnă intimidare” sau „șantaj” a afirmat Elena Lasconi despre întrevederea între Donald Trump și Volodimir Zelenski și cearta acestora din Biroul Oval. Circa 100.000 de ucraineni au fost uciși de Vladimir Putin și câteva milioane au ajuns refugiați și „nici măcar președintele SUA nu are dreptul să umilească liderul acestui popor atât de curajos și să-l laude pe agresor”.

„Pace în Ucraina nu se poate face fără Ucraina la masă! Ucraina, UE, SUA și Rusia. Uniunea Europeană trebuie să-și regăsească curajul! Mai mult ca oricând, e momentul să arătăm că știm să ne apărăm valorile, interesele și vecinii. O negociere de pace NU înseamnă bullying la adresa celui agresat. NU înseamnă intimidare. NU înseamnă șantaj! Ucraina și-a câștigat, cu sânge și cu sacrificii, dreptul de a sta la masa negocierilor cu fruntea sus! Iar Volodimir Zelenski are tot dreptul să vorbească după trei ani de război crunt fără să fie umilit!”, a scris Elena Lasconi, vineri pe Facebook.

Președinta USR a adăugat că, „în Biroul Oval se discuta soarta unui popor care a arătat că își apără țara cu prețul vieții”.

„Aproape 100.000 de ucraineni au fost uciși de invadatorul rus, alte câteva milioane de ucraineni au ajuns refugiați într-o lume tot mai ostilă. Nici măcar președintele SUA nu are dreptul să umilească liderul acestui popor atât de curajos și să-l laude pe agresor”,a mai precizat ea.

Aceasta a msi spus că lumea liberă înseamnă solidaritate, „nu trădare, nu umilirea celui atacat”.

„Înseamnă apărarea valorilor care ne țin împreună, nu a celor care ne dezbină! Europa, ai curajul să fii de partea corectă a istoriei!”, a conchis Lasconi.

Reacția liderei USR vine după ce Volodimir Zelenski, a fost, vineri la Washington, în prima vizită oficială la Casa Albă de la preluarea mandatului de către Donald Trump.

Discuțiile au fost marcate de tensiuni fără precedent, după ce președintele SUA l-a acuzat pe liderul de la Kiev că nu este recunoscător și se joacă cu al treilea război mondial. Acordul pentru minereurile Ucrainei a picat, iar conferința de presă programată după ce întrunirea celor doi a fost anulată.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version