Laura Oana Dronca, fostă Bîlcea, fiica lui Ioan Crișan, omul de afaceri asasinat la Arad în 29 mai 2021, a fost arestată preventiv. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justitițe au luat această decizie în urma recursului procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, după ce femeia, acuzată de plănuirea asasinatului și  aflată sub control judiciar, și-ar fi distrus brățara de monitorizare. Tot miercuri, presupușii complici au cerut să fie eliberați din arest, însă magistrații le-au refuzat solicitarea.

Fiica omului de afaceri asasinat la Arad a fost găsită în județul Vâlcea, iar instanța a luat această decizie în urma unei contestații a Parchetului, după ce femeia și-a distrus brățara de monitorizare, relatează Teodora Chiuș, jurnalist Digi24.

A fost luată în calcul și solicitarea IPJ Arad, instituția care o monitoriza pe femeie prin acel dispozitiv.

Citiți și:
VIDEO Dosarul asasinării omului de afaceri din Arad. Stenograme: „Nu știam de lucrurile astea, era vorba să-l sperie, nu să-l omoare”

Laura Bîlcea, fiica afaceristului Ioan Crișan, va fi arestată preventiv pentru 30 de zile.

Tot astăzi, au contestat măsura arestului preventiv cei doi presupuși complici ai femeii, însă ei vor rămâne în continuare în arest, aceste măsuri fiind menținute pe toată durata procesului. La finalul lunii martie, Curtea de Apel Timișoara a trimis dosarul în judecată.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version