Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care majorează valoarea nominală a tichetelor de masă. Noua reglementare prevede că un tichet poate avea o valoare de cel mult 45 de lei, față de 40 cât era stabilit anterior.

Valoarea nominală a unui tichet de masă poate fi de cel mult 45 de lei, prevede un proiect de lege adoptat, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.

„Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 45 de lei”, stipulează un amendament introdus la Camera Deputaţilor la acest proiect.

Un alt articol prevede că, în situaţia în care tichetele de creşă nu pot fi emise pe suport electronic, contravaloarea acestora este achitată în mod direct de către angajator creşei sau entităţii asimilate acesteia în care angajatul are copilul înscris.

Iniţial, proiectul de lege prevedea că începând cu data de 1 ianuarie 2024 valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 40 de lei. Iniţiativa legislativă a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version