Leon Marchand, cvadruplu campion olimpic, a anunţat pe Instagram că sezonul său se încheie mai devreme, chiar dacă urma să participe la Campionatul Mondial de nataţie în bazin scurt, care începe la 10 decembrie, la Budapesta.
„2024 a fost foarte intens, am făcut o mulţime de competiţii minunate şi sunt epuizat”, a scris cvadruplu campion olimpic la Jocurile de la Paris (400 m mixt, 200 m bras, 200 m fluture şi 200 m mixt).
„Este timpul să fac un pas înapoi, să mă antrenez din greu şi să încep să mă pregătesc pentru provocările viitoare. Ştiu că veţi înţelege şi abia aştept să văd ce mă aşteaptă”, a adăugat înotătorul din Toulouse, care a câştigat ultima sa cursă a anului la Cupa Mondială în bazin mic din Asia în urmă cu puţin peste o lună.
În vârstă de 22 de ani, cvadruplul medaliat olimpic de la Paris s-a impus pe toate cele trei distanţe ale probei mixte (100 m, 200 m şi 400 m) la Shanghai, Incheon şi Singapore, unde a doborât recordul mondial la 200 m mixt pe 1 noiembrie, pregătire ideală pentru Campionatele Mondiale de la Budapesta.
Ultima sa apariţie în competiţie a fost la 10 noiembrie, când şi-a reprezentat clubul Toulouse la competiţia Intercluburi de la Montauban.
În 2025, obiectivul principal al lui Léon Marchand va fi, fără surprize, Campionatele Mondiale de la Singapore, din 27 iulie până în 3 august.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].