Antrenorul spaniol de la Manchester City, Josep Guardiola, a declarat luni că şansele de calificare ale echipei sale în faţa lui Real Madrid sunt foarte mici, tinzând spre unu la sută.
Manchester City a pierdut în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor, pe teren propriu, în faţa formaţiei Real Madrid, scor 2-3.
Antrenorul „cetăţenilor”, Josep Guardiola nu se declară foarte optimist atunci când vorbeşte despre şansele de calificare ale formaţiei sale în optimile competiţiei. „Probabilitatea ca să învingem Real Madrid este minimă, aş spune 1 la sută. Atâta timp cât există această oportunitate, vom profita. Dar realitatea dură este că suntem departe de a face cel mai bun sezon. Am avut performanţe foarte proaste în acest sezon şi am obţinut rezultate proaste”, a spus antrenorul spaniol.
Manchester City va juca miercuri, la Madrid, returul play-off-ului din Liga Campionilor.
Meciul va fi arbitrat de Istvan Kovacs.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.