Echipa spaniolă FC Barcelona a câştigat in extremis marţi seara, în deplasare, scor 5-4, cu gruparea lusitană Benfica Lisabona, în etapa a şaptea din Liga Campionilor. Raphinha a marcat golul victoriei în minutul 90+6.

Benfica a deschis scorul repede pe Estadio da Luz, în minutul 2, prin Pavlidis, iar catalanii au egalat din penalti, în minutul 13, când Lewandowski a transformat fără probleme. Elevii lui Flick păreau că sunt la conducerea meciului când portarul Szczesny a gafat incredibil, ieşind la o minge la care Alejandro Balde nu ar fi avut probleme, şi Pavlidis a înscris în poarta goală. Portarul polonez a comis apoi un fault şi Pavlidis a reuşit tripla, transformând lovitura de la 11 metri în minutul 30 şi Benfica avea 3-1. În minutul 64 goalkeeperul gazdelor, Trubin, a degajat direct în capul lui Raphinha, şi balonul a intrat în poartă. După numai patru minute, o nouă neînţelgere în apărarea Barcei a dus la al patrulea gol al Benficăi. Ronald Araujo a intervenit la o minge pe care Szczesny putea să o prindă şi a trimis în propria poartă. Finalul a fost de foc. Barcelona a primit al doilea penalti, în minutul 78, şi Lewandowski a înscris. Eric Garcia a egalat în minutul 87, apoi Szczesny a intervenit în faţa lui Di Maria, în minutul 88, dar Raphinha a marcat la ultima fază şi catalanii s-au impus cu 5-4.

La Belgrad, arbitrul român Istvan Kovacs a condus meciul dintre Steaua Roşie şi PSV Eindhoven. Olandezii au condus cu 3-0, apoi Kovacs l-a eliminat pe Flamingo, de la oaspeţi, în minutul 50. Belgrădenii au marcat de două ori şi au venit la un singur gol diferenţă, dar nu au mai avut puterea de a egala.

De remarcat că s-au acordat patru cartonaşe roşii în meciurile de marţi seara: Barrios (Atletico Madrid), Hincapie (Bayer Leverkusen), Flamingo (PSV Eindhoven) şi Mandi (Lille).

După manşa a şaptea din faza grupelor, FC Liverpool a ajuns la şapte victorii şi are 21 de puncte, fiind calificat în optimi. FC Barcelona are 18 puncte şi este şi ea calificată în faza optimilor. Atletico Madrid, cu 15 puncte, are prima şansă pentru calificarea în optimi, de pe locul 3 în clasament. Ultima etapă va decide restul echipelor calificate direct în optimi şi în play-off.

Rezultate înregistrate marţi, în etapa a 7-a din Liga Campionilor:

AS Monaco – Aston Villa 1-0 (Singo 8);

Atalanta – Sturm Graz 5-0 (Retegui 12, Pasalic 58, De Ketelaere 63, Lookman 90, Brescianini 90+4);

Slovan Bratislava – VfB Stuttgart 1-3 (Metsolo 85 / Leweling 11, 36, Rieder 87);

FC Bruges – Juventus Torino 0-0;

Atletico Madrid – Bayer Leverkusen 2-1 (Julian Alvarez 52, 90 / Hincapie 45+1);

Benfica Lisabona – FC Barcelona 4-5 (Pavlidis 2, 22, 30 penalti, R. Araujo 68 autogol / Lewandowski 13 penalti, 78 penalti, Raphinha 64, 90+6, Eric Garcia 87);

FC Liverpool – Lille 2-1 (Salah 34, Elliott 67 / J. David 62);

Bologna – Borussia Dortmund 2-1 (Dallinga 71, Iling-Junior 72 / Guirassy 15 penalti);

Steaua Roşie Belgrad – PSV Eindhoven 2-3 (Ndiaye 71, Djiga 77 / Luuk de Jong 17, 24, Flamingo 43).

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version