Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat marţi că ţara noastră va putea beneficia de încă 2,2 miliarde de euro pentru educaţie şi formare profesională, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare.

”Buget record pentru educaţie şi formare în România! Astăzi am primit o veste excelentă: ţara noastră va putea beneficia de încă 2,2 miliarde de euro pentru educaţie şi formare profesională, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare!”, a scris Deca pe Facebook.

Potrivit ministrului Educaţiei, această sumă se adaugă celor 3,5 miliarde de euro din PNRR, în total, 5,7 miliarde de euro destinate acestui domeniu.

”Comisia Europeană ne-a anunţat că am îndeplinit şi ultima condiţie favorizantă, care a însemnat adoptarea unui cadru de politică strategic pentru sistemul de educaţie şi formare, ceea ce permite efectuarea de plăţi din fonduri europene aferente Programului Operaţional Educaţie şi Ocupare. Mulţumesc colegilor de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru buna colaborare în vederea îndeplinirii ultimei condiţii favorizante”, a arătat Ligia Deca.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version