PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul pentru funcționarea coaliției, după ce au ajuns la un consens privind viitorul guvern și componența cabinetului guvernamental. Liderii partidelor coaliției pro-europene au convenit și să aibă un candidat comun la președinție, în persoana lui Crin Antonescu. Decizia urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid. Astăzi, urmează să fie anunțat și numele noului premier, de către Klaus Iohannis, urmând ca noul Guvern să fie investit. La palatul Victoria vor fi trei vicepremieri: Marian Neacșu, Cătălin Predoiu și Tánczos Barna. PSD ia opt portofolii, PNL șase, însă cele cu bani au fost date UDMR. Este vorba despre ministerele Dezvoltării și al Finanțelor. În acest cabinet, Justiția revine social-democraților.

ACTUALIZARE ORA 9.10: Liderii coaliției pro-europene fac primele declarații, după ce au semnat acordul pentru funcționare.

„În acest moment, avem un acord politic, el este premergător unei coaliții de guvernare și a unei majorități parlamentare”, a spus Marcel Ciolacu, luni dimineață.

„Fiecare dintre semnatarii acestui acord a înțeles semnalul românilor de la alegeri și cred că datoria noastră este în primul rând să apărăm valorile democratice, locul României în UE și NATO, valorile și identitatea națională”, a mai spus Marcel Ciolacu, care a spus că „nu va fi un  mandat ușor pentru viitorul Guvern”.

Ilie Bolojan a spus că „PNL a semnalat acest protocol, pentru ca țara noastră să aibă un Guvern stabil într-o perioadă dificilă”. El a subliniat că a fost un consens în coaliție pentru ca Crin Antonescu să fie candidatul la alegerile prezidențiale.

„Una din prevederi este desemnarea candidatului comun la președinție. Acest va fi Crin Antonescu”, a afirmat președintele interimar al PNL.

După Ilie Bolojan, președintele UDMR a anunțat că partidul său „susține ce au anunțat colegii mei”.

„Cea mai mare provocare este un buget echilibrat pentru 2025 și organizarea alegerilor prezidențiale cât mai repede posibil, dacă se poate înainte de Paște”, a spus acesta.

Calendarul învestirii noului Guvern

La ora 8:30 va fi semnat acordul pentru funcționarea noii coaliții PNL, PSD, UDMR și minorități, iar apoi la nouă vor fi alese conducerile celor două camere în plenul Senatului și Camera Deputaților. La Senat va fi președinte Ilie Bolojan, președintele PNL, iar la Camera Deputaților – Ciprian Șerban, de la Partidul Social Democrat.

 

La ora 11:00, președintele Klaus Iohannis va desemna premierul. Cel mai probabil la 12.00 va fi depus programul de guvernare în Parlament și, începând cu 12. 30, miniștrii propuși de partide vor fi audiați.

Mai apoi vor fi dezbateri, va avea un vot pentru noul guvern, iar procedura se încheie cu depunerea jurământului la Cotroceni și prima ședință de guvern.

Lista miniștrilor din noul Guvern

  • Premierul va fi de la PSD, iar Marcel Ciolacu ar urma să ocupe această funcție.
  • Interne – PNL/ Cătălin Predoiu
  • Justiţie – PSD/ Radu Marinescu
  • Finanţe – UDMR/ – Tanczos Barna
  • Dezvoltare – UDMR/ – Cseke Attila
  • Transporturi – PSD/ Sorin Grindeanu
  • Energie – PNL/ Sebastian Burduja
  • Sănătate – PSD/ Alexandru Rafila
  • Apărare – PSD/ Angel Tâlvar
  • Externe – PNL/ Emil Hurezeanu
  • Cultură – PSD/ Natalia Intotero
  • Educaţie – PNL/ Daniel David
  • Fonduri Europene – PNL/ Marcel Boloş
  • Agricultură – PSD/ Florin Barbu
  • Muncă şi familie – PSD/ Simona Bucura Oprescu
  • Economie si Digitalizare – PSD/ Bogdan Ivan
  • Mediu – PNL/ Mircea Fechet

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version