Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă, condamnat definitiv, în vara anului 2022, la şase ani de închisoare pentru o mită de 6,3 milioane de euro, va fi pus de îndată în libertate din închisoare, după ce instanţa supremă i-a admis în principiu recursul în casaţie şi a suspendat executarea pedepsei până la judecarea acestei căi extraordinare de atac. Instanţa a fixat termen de judecare a recursului în casaţie pentru 29 octombrie, cu citarea inculpatului şi asigurarea apărării.

„Admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Duţă Nicolae Lucian împotriva deciziei penale nr.1049/A din data de 25 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 45188/3/2018 (171/2021). Suspendă executarea hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie”, se arată în decizia de miercuri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, scrie News.ro.

Potrivit ursei citate, pe durata suspendării executării hotărârii, Lucian Duţă trebuie să se prezinte la ÎCCJ ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată instanţa supremă despre schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat şi să nu iasă din ţară decât cu încuviinţarea prealabilă a Înaltei Curţi. 

„Atrage atenţia inculpatului că, în caz de nerespectare a obligaţiilor impuse, se va revoca măsura suspendării şi se va relua executarea pedepsei. Dispune informarea instanţei de executare, pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi pentru supravegherea respectării obligaţiilor impuse. Dispune punerea în libertate, de îndată, a inculpatului Duţă Nicolae Lucian (…) de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii (…) dacă nu este arestat în altă cauză”. se mai arată în soluţia instanţei supreme.

Instanţa supremă a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie Completului nr. 1 şi a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 29 octombrie 2025, cu citarea inculpatului şi asigurarea apărării. 

Decizia ÎCCJ de miercuri este definitivă şi a fost pronunţată în şedinţă publică.

În 25 iulie 2022, fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani de închisoare pentru luare de mită, el fiind judecat pentru că, în perioada 2010 – 2012, a primit mită de 6,3 milioane de euro de la două firme de software care au încheiat contracte cu CNAS. 

El fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti tot la şase ani de închisoare, iar instanţa a mai decis confiscarea de la fostul preşedinte al CNAS a sumei de 6,3 milioane de lei, în echivalentul în lei la cursul oficial BNR, din ziua executării.

Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2012, Lucian Duţă, în calitate de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, din care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar. Sumele de bani au fost remise inculpatului fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.

Judecătoarele Daniela Panioglu şi Adina Guluţanu, de la Curtea de Apel Bucureşti, care l-au condamnat pe Lucian Duţă, au fost cercetate disciplinar de către Inspecţia Judiciară, care le acuza, în două dosare distincte, de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă şi de folosirea unor expresii inadecvate în decizii. Unul dintre dosare viza motivarea sentinţei prin care a fost condamnat Lucian Duţă, fostul şef al CNAS. Numele celor două judecătoare era legat şi de procesele prin care au fost condamnaţi fostul primar general al Capitalei Sorin Oprescu şi omul de afaceri Nelu Iordache, deţinătorul grupului Romstrade, din care făcea parte şi compania Blue Air.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac folosită pentru a contesta hotărârile definitive (care nu mai pot fi atacate prin apel sau alte căi de atac ordinare) la o instanţă superioară, pentru a verifica legalitatea şi corectitudinea aplicării legii de către instanţele inferioare.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version